A venit frigul. Şi acum nu îmi mai convine, deşi îl aşteptam.
La rece, parcă simţi mai bine ţara asta crepusculară în care trăieşti.
Deci.
Trebuie să îmi cumpăr o veveriţă mongoleză, femelă, căci Pepi a murit, şi l-a lăsat pe Nuku singur şi agitat. Casa mi-e plină de rumeguş fiindcă, plin de revoltă, Nuk arunca din colivie tot, tot…Şi mai ales ochii…Cu priviri insolente.
Formez 931, pentru a afla ce număr de telefon are Animax-ul de la Carrefour Orhideea. O voce paşnică de robot îmi perorează, timp de trei minute, despre faptul că acest apel este taxat cu câţiva euro. În continuare, aflu de la o centralistă ce stă moale în scaun (doar are tot timpul din lume, eu plătesc, nu?) că nu au numărul de telefon în baza de date.
Perfect.
Am dat trei euro degeaba, căci, în sfânta indolenţa românească, Romtelecom nu are nici un interes să aibă baze de date complete. Unicul interes este acelaşi: banii fraierilor romani.
Mai bine sunam la linia fierbinte…
Mai departe. Înaintez în crepuscul.
Sun la Orhideea, aflu telefonul de la Animax, şi vorbesc cu o domnişoară amabilă, puţin gâfâită.
“Aş dori să ştiu dacă aveţi pui de gerbili, li se spune şi veveriţe mongoleze”.
“Avem, doamnă, două.”
“Aş dori un pui de sex feminin…”
“Sigur, doamnă, avem. Două.”
“Vin astăzi să o cumpăr”.
“Sigur că da, vă aşteptăm.” (“… avem două”, îmi rămâne mie obsedant, în cap)
Şi plec de acasă, în lungul drum al metroului, către Carrefour.
Intru în pet-shop şi detectez panicată, într-un acvariu, un singur gerbil bătrâior.
Merg uşor contrariată la cassă şi îi spun vânzătoarei că am venit să îmi iau puiul femelă de veveriţă mongoleză.
Şi aflu, pe principiul cei patru evanghelişti au fost trei, Luca şi Matei, ca cei doi pui de gerbil erau de fapt unul singur, şi anume masculul bătrân.
Protestul meu este inutil, aşa că mi-l sugrum în piept.
Trăiesc în ţara crepusculară, care e, de fapt, o zonă… Zona aceea în care îi doare, pe unii semeni, de noi.
