Jurnalul lui Manon.

**
update 12 iunie:
1.cum sa imi port parantezele cu stil.
Ți-aș sugera să le porți cu demnitate.
Dacă vrei stil, încearcă o pereche de Manolo Blahnik cu toc de 10.

2.poezie despre crocodil.
Răcănelul, pe o baltă, mic, firav ca un fitil, sta fudul cu ochii-n apă: “Am aspect de crocodil!”

Deci, zâmbetul cel ghiduș și, évidemment, dansul bucuriei.

Sonorul melodiei la maxim, mișcări unduioase, break dance, piruete, mâinile în aer, jump, jump, buriceală, mișcarea pinguinului (și aș face și un șpagat, dar nu pot, am mobilitate mare doar la coloană, sforile mă depășesc). 20 de minute, până cad pe pat, epuizată și zâmbind.

Deseară vine Iulia, din Italia. La mine.

Și m-a atenționat, azi, pe mes: să te pregătești de o strânsoare de să-ți ia respirul.

Are 21 de ani, dumnezeu i-a dat un sac de daruri, pe alea rare, dar, mai presus de orice, este bunul simț întruchipat.

Aseară îmi trimite un sms: Call me fa.

Îl sun și nu putem vorbi, vreo trei secunde, că râdem cu lacrimi.
–  Deci tu, un pișcărici mic, îi spui  lu’ mama 2… call me fă?
–  Știam ce reacție o să ai.

…Ador oamenii sclipitori și cu umor imprevizibil, care fac glume alunecoase numai după ce devin familie.

Astă vară, în fiecare zi, știam că e ora 21:00, fără să mă uit la ceas. Prin fața blocului trecea un BMW decapotabil, cu maneaua la maxim.
Nu știu după care fereastră anume din bloc suspina, mergea încet, preț de un refren, și arunca în aer offurile și dorurile “care le am pentru tine veața meeea”, precum ăia de la dezinsecția de țânțari care poluează vara copacii dintre blocuri.

În mașina cea cu boxe suprasolicitate se afla un tip dolofan, tuciuriu. Când zic tuciuriu mă refer la faptul că omul o fi lucrat în străinătate sub soare – direct în aer liber – la construcții, mutând lucruri prețioase dintr-o locuință în alta, doamne ferește să fac aici referire la un nume de băutură care se pune, pentru aromă, în prăjituri…

Mă întrebam, astă iarnă prin aprilie, privind nămeții… ce-o mai face, o fi schimbat mașina, o asculta și el altă muzică, o fi convins-o pe femeie de iubirea lui, prin serenadele orientale…

Ei bine, the nenea is back! Are aceeași mașină. Același dor. Aceeași muzică. Aceeași oră. Același zilnic.

Un singur lucru este nou: două tobe de eșapament tip sport, care acoperă, prin poluare fonică, boxele – concurate neloial la decibeli.
BMW-ul a revenit în peisaj, tunat…

..Dacă nici zgomotul ăsta n-o convinge pe femeie să coboare, adio înc-o vară, pentru noi, vecinii…

**
update 11 iunie:
1. desene animate cu cicatrice. Nu pot să cred ca le vrei animate… Adică, fă-mă să înțeleg: urmărești să surprinzi tot procesul formării, de la rană în sus? Creepy…

2. comunism bataie curea furtun copil. Da, cam așa. Traume și șuturi în cur. Pentru zilele de azi aș avea un singur cuvânt: beton. …E de și mai rău.

3. preludiu pentru sex. La fața locului, bazându-te exclusiv pe feeling. Și fiind atent la partener. Succesul e garantat.

**
update 10 iunie:
1. de ce fugi de mine. Pentru că mă cauți folosind motorul, nu picioarele din dotare.

2. suprafata lui manon. În metri pătrați? Habar n-am. Dar dacă mă întind  în poziția mumie și pui ruleta pe mine, suprafața mea are un metru șaptezeci în lung. In lat, cât mă cuprinzi cu brațele, circular. You do the Math. Mă încadrez?

3. privirea lui. Mi-ai captat atenția. Continuă, ca să am ce să-ți răspund.

Mi-am bătut pernuța, să o-nmoi de somn, la ora patru dimineața.

Am adormit. Am deschis un ochi, m-am uitat la ceas, era ora șase când…

…Vecinul care locuiește în apartamentul (auzi, apartamentul, mă faci să râd, e tot o cutie de chibrituri din care îți ies picioarele) …în garsoniera, mă rog, de sub mine -a început activitatea.

Am închis ochiul, nu îmi terminasem somnul, m-am adâncit în gânduri frumoase, în care pluuuteau ușoor multe bomboane colorate, cip…și geaca mea cu puf de nu știu ce, parcă e vie, că mă și sperie…

Vecinul de sub mine avea, și el, treabă. Cred că a cărat în casă vreo douăzeci de brazi de crăciun, cu tulpină groasă. Pe care a început să îi cioplească, metodic, cu barda, ca să încapă în suporturile de pom.

Am vrut să pun mîna pe pistol și să îi dau cu el un cap în gură, dar mi-era lene, că am pijamaua transparentă și pe întuneric nu știu unde dracu mi-am pus halatul. O să se potolească el, la un moment dat, păcat de brazii ăia, o fi rămas zăpadă pe ei?…

După ce a terminat de cioplit, a târât pe dușumea o buturugă groasă, și pe ea a început să spargă lemnele de foc, în patru. Le-a aruncat, pe rând, apoi, unul câte unul, în baie, că acolo rezonanța este maximă.

După care a început să bată, în tavan, piroane mari, multe și dese, aproximez distanța dintre ele de 10 cm. Unul dintre piroane mi-a traversat dușumeaua și a intrat, prin tavanul meu, în casa celor de la etajul superior.
Aceștia, treji și ei, la ora aia, au început să bată cu ciocanul în piron, să îl împingă în jos.

Din motive complet neelucidate până la această oră, vecinul de jos a dat drumul, în replică, la magnetofon, punând, la maxim, ASTA (superbă melodie).

Vecinii de sus au ascultat exact trei secunde, și au răspuns, îmi e la fel de neclar de ce, cu ASTA (superbă melodie).

Sunetele, la maxim, se întâlneau prietenos, rezonând prin pironul uriaș, în camera mea.
…Sfășietoare combinație (ascultați-le simultan).

M-am ridicat în șezut, speriată, cu gîndul paradoxal și absurd că în sezon de iarnă trebuia să ascult sanie cu zurgălăi.

După care m-am trezit definitiv.

Aștept să se facă ora două, ca să mă apuc de curățenia de paște. Cred că voi muta șifonierul pe partea dreaptă, ca să am de unde să-l târăsc la locul lui, în stânga.

O să beau multă cafea, să nu adorm în proces.

Iar deseară, în miezul nopții pe la unu, îmi iau laptopul să mă așez cu el pe trotuar, în spatele bcr-ului din fața blocului, că de la ăia pot fura internet gratis. (Deci să mă cauți, iubitule.)

…Dar înainte de a ieși pe ușă, o să potrivesc pe dușumea cu gura-n jos și pe șifonier cu fața-n sus – boxele surround la maxim, o să fixez CD Player-ul pe repeat pentru două ore, și dau play la  ASTA,
(i-am nenorocit!)

Late Edit: Dedicații
Melodia 1, pentru el.
Melodia a doua, în cârdășie cu vecinii de sus, pentru vecinul de jos.
Melodia a treia, pentru Doamne-Doamne, că l-am speriat ieri cu plânsul și s-a mobilizat la moment.

Mă vezi că plâng. Şi ştii cum plâng, că rup pământul. Şi ştii că mă ridic şi merg şoptind, un timp.

Eu pot să duc, când am de dus. M-ai altoit să simt vântul şi anotimpul, să miros pământul reavăn, să înţeleg ce nu cuvântă. Să fiu sprijin şi bucurie. Mi-ai dat să dau. Iar lacrima mi-o şterg firesc, mi-ai pus-o la pachet, de când eram un pui.

Şi duc. Fără să ştiu ce vrei. Fără să ştiu ce sunt şi încotro mă-ndrept. Plec capul şi trăiesc în legea ta.

…Dar EL, astăzi, a plâns. Din vina mea? Din vina ta?

El nu ar trebui să plângă şi să sufere.
I-ai dat lumina ca să-l admirăm de la distanţă, căci încălzeşte-a viaţă, ăsta-i rostul soarelui.

EL nu ar trebui să fie trist şi-ngenunchiat de “sunt al nimănui”.

Deci m-ai stârnit, am nod în gât şi clocotesc blasfemic.
Aşa că-ţi spun, oricât ai fi de Dumnezeu: Fă-ţi palmele căuş, smulge-mi din piept suflarea și du-i-o lui, să îl alini, căci dacă şi durerea noastră de acum te lasă rece, n-o mai lungi şi fă-mă praf sub roată de maşină, numai așa nu voi simți nimic!

– Răducu!!!
(El se întoarce, brusc. E înalt ca stâlpul de telegraf.)
– Moamăă…
– Moamăă, ce?
– Eşti mai frumoasă decît ieri.
– Nu, doar că azi nu am privire de scorpie… Te-am căutat ca să te strig pe nume, Răducuu, şi ca să îmi mai spui o dată “săruumânaa”, aşa, alintat.
– Sărumânaa…
(Ne pufneşte râsul ăla sănătos, pe amândoi, la unison.)
– Bine, te las, să ai o zi frumoasă!
– Stai! Nu mi-ai spus cum te cheamă.
– Manon. (Şi mă rotesc pe călcâi, să plec.)
– Manon, ca în… “Manon Lescaut”? (La mirarea mea mută, zâmbeşte luminos cu dinţi albi, impecabili.)
– Da… Ai citit cartea? (Şi peste suflet îmi trece o umbră fugară, iată minunea de viaţă, ce surprinzătoare este…)
– Am citit-o. Îmi place să citesc. Îmi dai un număr de telefon, Manon, să povestim?
– Nu. Sunt dată. Şi până când nu “divorţează” el oficial de mine, îl ţin ghem, în suflet.
…Tu porţi numele lui …de aceea mi-eşti drag.

Răducu nu mai apucă să răspundă, pentru că simt o durere usturătoare în ochi.
…Pierdută în visare, mi-am atins, cu pensula rimelului, globul ocular.

Fug pe scări, sunt în întârziere, nu e prima oară când croiesc dialoguri imaginare în faţa oglinzii…

O să ocolesc zona de construcţii, azi.
Iluziile trebuie să rămână la locul lor, ca visări în inimă, nu trebuie transformate în deziluzii.

Omul din şanţ are în comun cu mine doar un nume care îmi face inima să tremure.

**
update 7 iunie:
1. cand esti indragostita nu ai somn. Ba ai, dar chinuit. Pe mine nu mă sperie somnul de noapte, ci visarea de zi…

2. ce inseamna cand ridici privirea in sus si te doare fruntea. Înseamnă sinuzită.