Am o prietenă îndrăgostită de un bărbat îndrăgostit de ea. Da, se poate şi aşa.
Consiliez oameni de o viaţă; mărturisesc, aşa ceva n-am mai întâlnit: un bărbat care face, regulamentar, tot ce trebuie, pentru a-şi convinge femeia că o adoră şi că e sufletul lui pereche; poet, atent, impecabil, de parcă ar respecta ad litteram un ghid nescris.
Felul în care îşi exprimă dragostea este atât de apropiat de perfecţiune, încât naşte în femeie, spontan şi pervers, îndoiala metodică. Aceasta, la rândul ei declanşează o mişcare de domino prin faptul că impune o analiză care va conduce, tragic, la îndepărtarea galopantă de subiectivismul fluturilor din stomac şi, fatalmente, la proptirea bruscă a oiştei hormonale în gardul lucidităţii… Cu consecinţe grave, şi pentru cuplul susmenţionat, şi pentru partenerii cuplului- victime colaterale, care nu au altă vină decât că mâncau seminţe absolut liniştiţi în momentul coliziunii.
Prognosticul situaţiei bate spre rezervat.
