Crochiu din seria “Persoane dezirabile”

on September 3, 2007 in Crochiu

S.C.
În mod normal nu m-ar atrage. Nu-mi pare că e un bărbat superb. Nici extraordinar de bine făcut. Pare chiar puţin fragil, în ciuda înălţimii, ca bolnavii ăia de TBC. Nu emana sex appeal. Nu e extrovertit, ci taciturn. Deci, nu se afla în categoria must have.
Însă.
Ochii… Ochii lui au istorie. Nu le ştiu culoarea, pentru că privesc numai în adâncul lor.
Ei singuri, fără să facă nimic, îmi spun despre mediul în care a crescut. Despre ambiţia lui, despre egoism, despre lupta şi incertitudine, despre comoditatea dusă uneori până la indolenţă, despre frică şi nesiguranţă.
Despre complexe pe care încearcă, puţin abil, să le depăşească.
Despre lucruri făcute pe mai multe planuri, unele la jumătate de măsură.
Şi despre timiditatea acoperită de aparenta răceală.
Şi atitudinea… Un om cu un bun simţ desăvârşit. Cu personalitate puternică, plăcut surprinzătoare.
Îmi pare, paradoxal, că e un om trist în esenţă. Şi profund. În lumea sa interioară, bine ascunsă de ceilalţi, intuiesc un tablou vivant tapetat cu gânduri mari, planuri îndrăzneţe şi fantezii jucăuşe.

L-am ales să îmi facă parte din suflet de pe vremea când habar n-avea că existăm în acelaşi spaţiu. L-am studiat îndelung, pentru a găsi calea potrivită spre a-i atrage atenţia asupra mea. Şi am reuşit. Îi sunt dragă.

… Aşadar, uneori trec pe lângă el să îl respir. Mă opresc şi îi caut ochii, în timp ce inima îmi sparge pieptul. Iar el fumează, uitându-se interesat la mine, cu capul uşor aplecat într-o parte. Îmi pare minunat…
Aşa că îi spun aici că îl iubesc, şi că l-aş săruta delicat pe frunte, să nu-i distrug echilibrul.

Leave a Reply