Archive for November 23rd, 2013


suntem confuji

on November 23, 2013 in Sub lupă No Comments »

Ce ceaţă deasă e-n sistemele noastre, măă…

Ne despărţim unii de alţii, setaţi pe funcţia “neah!“, ni se întâmplă binele şi-l ignorăm – de parcă binele ăla e umbra care ne urmăreşte supusă toată viaţa sau e câinele ce-ţi vine la picior ca să ai şi tu ce ignora, băă, suntem cretini?

Vitrina de la farmacie are anunţul “oferim reducere la reţetele compensate şi gratuite”, ce puşca mea de reduceri să faceţi, zănatecilor, la gratuit, se-apropie timpul în care o să ne vindeţi, gratis, aer?

E Bucureştiul plin de ciment, omoară ăia tot ce-i verde şi pun plăci verticale de beton pe trotuare, cine, politicieni infecţi, ia comisioane pentru a închide ochii la crima asta?

Vinerea neagră aduce reduceri şi dăm buluc, ca idioţii, să cumpărăm toooot, ete ionele, un uscător de păr care are “Putere 2400W, Sistem ionic si ceramic, Functia Respect, 3 temperaturi,2 setari de viteza, concentrator, difuzor, jet de aer rece, sistem de agatare”. …Funcţia Respect? Bă, voi faceţi mişto de noi?

“Dulceaţa pe care o face maică-mea e minunată– zici, dar când vine vorba de femeia ta ţi se culcă vocabularul, şi îngaimi, admirând-o, un “eşti de belea“, dulceaţa e minunată, femeia e marfă – unde morţii mă-tii ai crescut pe maidan, în partea cu şanţul?

Îmi spune o prietenă, aseară, că-şi cumpără maşină puternică, “să aibă şi ea derapaj“, eu mă uit la ea şi-i răspund “demaraj, analfabeto“, şi am fi râs, în alte condiţii, că ea e deşteaptă, iar eu spirituală, însă suntem triste, futu-i mama ei de viaţă, cu ceaţa ei, cu tot…

Ni-s sufletele cuprinse de ceaţă, dar n-aprindem lumina, că, neah, nu acum, poate mâine, să mai aprindă şi ăia care ne-au pus cu botul pe labe.
N-aprindem lumina, suntem confuji că ne dăm unii altora betoane minunate, reduceri la gratuităţi şi funcţia respect prin uscătoare.