Jurnalul lui Manon.

Mi s-a pus pata pe vânzătoarea aia de la non stop. A dracu’ de acritură…Intru cu frică acolo, de parcă aş călca-o în calitate de hoţ. Eu sunt zâmbitoare şi descreţesc automat orice frunte de angajat comercial, ei, pe asta n-am putut-o sminti din scorţoşeală, neam!
Asta, îmi ziceam într-o zi, intrigată, a moştenit toate datele de vânzătoare dinozaur care ne-au urticat nouă tinereţile, pe vremea lui ceaşcă. Înaltă, blondă, cam la 45 de toamne ploioase, te priveşte cu reproş când îţi dă restul, iar când o întrebi ceva cu voce schiaunită de respect, stă bot cu ochii în pământ. M-am forţat să cred că o fi în doliu, o perioadă, pe urmă m-am consolat că o suferi de vreo boală, ceva, însă misterul avea să se desluşească în curând, singur…

Acum câtva timp am făcut nişte cumpărături la acel butic; mi-au intrat toate produsele  într-o plăsuţă şi am lăsat la casă 50 de lei. Mi-am consumat uimirea pe drum, departe de ochii jinks-ului şi, ca niciodată, imediat ce am ajuns acasă m-am uitat pe bon. Acolo apărea şi un borcan de măsline (10 lei!). 1. Nu voiam măsline. 2. Deci n-am cumpărat măsline. …Zic să trec peste situaţie, că nu aveam mood-ul de a face atmosferă (nu-mi trecuse intimidarea) şi nu posedam, în acel moment, vestita-mi privire care te pune la podea şi te face să-ţi aduci aminte spontan de deontologie…

Forţată de împrejurări, merg, după vreo două săptămâni, din nou acolo, să cumpăr ceva. Uitasem incidentul.
Iar plec cu plăsuţa, iar dau bani prea mulţi…Acasă execut o inspecţie severă la bon. Ceea ce e pe el, este şi în plasă. …Mai puţin, în plasă, o cutie mare de icre Negro (yuk!), pusă la socoteală pe la mijloc (7 lei). …Deci, deliberat.

Şi atunci am înţeles ciufuţeala vânzătoarei. Ea ascunde hoţia cea mai infectă, printr-o atitudine preocupată ce pare onestă (cât poate fi hoţul de onest?). Atitudinea superioară a cutrei, de patronare a clientului, îl obligă pe acesta să îşi imagineze că vânzătoarea fiind serioasă, este, deci, cinstită.
Iar dacă depistează greşelile de pe bon, poate justifica, bietul om, că a fost o eroare nevinovată. …Nevinovată pe dracu’…vezi că dai 50 de lei şi te-a făcut cu 10, din start, nu se încurcă fomeia…

Pe hoaţă n-o interesează ce impresie face, nu-i e frică, este pregătită pentru orice. Bătută-n cap cu maiu’, ea nu ştie că a fi serios înseamnă să fii corect, nu să arborezi o faţă de cioclu… Ei îi este foame şi nu vrea să plătească pentru mâncare, deci impovărează clienţii cu plata alimentelor pe care le consumă când e singură la tejghea. Parcă o şi văd băgâd pe sub nas, în fast forward, măsline cu icre…
N-o puteam suferi înainte, dar de când i-am prins modul de operare mârşav, mi se pare de-a dreptul jalnică…Mai intru, din când în când să cumpăr ceva de acolo, lucruri puţine, ca să nu mă provoc singură, şi o privesc…meschina, metafizica şi superioara madamă este, în fond, o biată rapandulă de cea mai joasă speţă. Iar severitatea ei care impune muţenie clienţilor…o face  să pară şi mai grotescă…

Suntem înconjuraţi de hoţi. …Unii sunt respingători, alţii şterşi şi majoritar îi întâlnim pe aceia care ne fură la cântar în timp ce te întreabă de sănătate.
E vreo diferenţă?
Pentru mine este. Zâmbeşte, ciufuleandro, când îmi încarci nota de plată, să-mi dai senzaţia că te-am făcut fericită! N-ai niciun chelner în familie?

Am numărat într-o zi, pe parcursul a trei staţii de autobuz – aşezată sardină cu obrazul lipit de geam – 21 de sedii ale băncilor principale plus cele de care nu ştie nimeni că există dar iată că viază.

Bucureştiul este înţesat până la refuz de aceste sedii bancare ce au acaparat locul modestelor buticuri de cartier. La intervale regulate, scapă între ele şi câte-o farmacie falimentară. Au dispărut micile magazine de la care te puteai aproviziona cu un ou, la drum de seară.
Oraşul e vândut băncilor.

Când intri într-o bancă, realizezi că timpul se scurge altfel, în relanti. Mersul ţi se schimbă în melc melc codobelc, având ca variaţiune târâşul dacă te apropii de casierie, căldura este umedă, iar degetul funcţionarului operează pe tastatură ca ochiul mortului. Gardianul încremenit lângă uşă citeşte ziarul cu gândul, încercând să pară o statuie vie. În bancă sunt maxim zece persoane, nu mai mult, şi fiecare om aşteaptă la coadă de parcă ar avea în faţă alţi o sută. Se păstrează distanţa şi se vorbeşte ca în biserică.
Puterea e vândută băncilor.

…Şi a lovit, mişeleşte, criza mondială. Primele care s-au dat lovite au fost băncile. În loc să-şi reducă numărul de sedii şi să-şi eficientizeze angajaţii, ele au umflat comisioanele îndatoraţilor. Îndatoraţii sunt clienţi. Oameni care plătesc ceea ce împrumută, dublu, uneori triplu.
Iar dacă printr-o conjunctură care te depăşeşte ai salariul pe card, băncile nu ratează niciun motiv pentru a mai ciupi ceva.
Cetăţeanul e dator vândut băncilor.

…În plină criză financiară, tot băncile sunt sărace, deşi le numeri pe cap de locuitor…

**
Acum o săptămână, mă sună Bogdan, nu ştiu cine e dar lucrează la BCR şi mă invită, cu voce rotundă, să trec pe la bancă, să-mi actualizez datele. …Vă rog să veniţi azi, doamnă.
Bogdan, dragule…E un ordin de la stăpânire? Mă aveţi cumva în lista de personal?
Nu, doamnă, …veniţi atunci când aveţi dumneavoastră timp.
Evident că am uitat.

Aseară mă uit la televizor. Ce văd la ştiri? Un dopuleţ efeb, cu alură de umflat în cur cu pompa de putere şi cu o voce asortată albastru la costumul de bancar , care scoate următoarele vocabule: Normele europene ne obligă să actualizăm datele persoanelor care au carduri bancare, până la sfârşitul lui martie. Dacă aceste persoane nu vin să-şi actualizeze datele, le vom bloca cardurile.

Băi… pulete cacofonic, stai să mă lămuresc şi eu, deci UE a scos o normă azi şi a pus deadline mâine? …Căci, evident, nu-mi pot imagina faptul că voi ştiţi de aceste actualizări de acum doi ani, şi dă-i, şi luptă cu cetăţenii pâna în ceasul al doişpelea, când a venit sorocul, ocazie cu care ameninţaţi, tot voi, amărâţii, cu blocarea cardurilor…

…Dar chiar aşa fiind, jură să-ţi vinzi tu sediile că-mi blochezi cardul!?…Ăla din care sugi lunar cu comisionul, păduche mik?

Da, aţi primit flori, da, aţi primit la-mulţi-ani-uri, însă permiteţi-mi să vă trimit şi eu îmbrăţişari, chiar dacă facem parte din aceeaşi specie, că nu strică o urare în plus, dacă ea sare spontan dintr-o inimă singură.
Unele dintre voi sunteţi mame. Altele, vă pregătiţi să deveniţi. O mică parte, în care mă includ şi eu, oferiţi dragoste maternă masculilor parteneri veşnic în nevoie, copiilor altora sau animăluţelor de casă.
Pentru mine, azi, sunteţi doar femei. Iar urarea mea: Să dea Dumnezeu să ne fiţi sănătoase şi fericite! este, azi, adresată mamelor voastre, fetiţe şi băieţi.
…Şi pentru cei care au mamă, nu pe pământ, ci doar în inimă, trimit în eter un buchet de trandafiri, în semn de respect .
Azi e ziua mamei. Iar mama e sfântă.

Prostul râde de ce-şi aduce aminte…Hai, să mori tu? Şi deşteptul, de ce râde? …De ceea ce va veni? 

Iată ce am adunat eu, cu urechea pâlnie, în ani, şi râd cu poftă atunci când îmi reamintesc, le-am ţinut minte şi le aştern aici…Cum să nu râd, ca proasta, mai ales că asociez în memorie şi mimica împricinaţilor, la comentarii?…

“Şi s-a băgat şi aia în discuţie, lac peste pupăză / M-a prins în tren fără autobuz / Am stat în această relaţie în virtutea inepţiei / S-a umplut baia de cadă / Să văd şi eu un lup mâncat de coaie / Am cumpărat o…aia de salam, nu ştiu cum să-i zic, rundă sau rulă? / Ei se rotesc diverşi şi se adună-n cerc, compacşi / Am eroare de bărbaţii beţivi / Femeia a sucumbat de durere… / Vreau să-mi fac o rochie de gravidă, un gri exact ca maroul ăsta, şi să fie dreaptă-n cloş” (sic!)…

Number one, în topul meu, rămâne asta:
“-Cum dracu’ să nu ştii unde e Serviciul Paşapoarte, Nona, doar stai de atâta timp în Bucureşti, şi, vorba aia, a nimerit orbul găina…
– A nimerit orbul… găina, zici…Şi dă-i, şi dă-i!?…”

**
Lista rămâne deschisă, căci deocamdată “ajunge o măciucă la o scară mare”…

Oamenii intră aici la citit, din varii motive: pentru că mă cunosc, pentru că au auzit de jurnal, pentru că au văzut link-ul pe alte bloguri, sau pur şi simplu din întâmplare- căci au căutat ceva anume pe google.

La rândul meu, în sfânta bântuială, îmi petrec uneori mai mult timp călătorind prin blogurile din listuţă (le recomand!)  şi stau călare şi pe traficul ăla afişat în dreapta paginii, jos, WTA, care îmi dezvăluie o maşinărie fascinantă cu ajutorul căreia pot vedea şi cine intră aici şi de unde şi ce pagini sunt accesate (felicitări, domnul şef!)…

Bref. Musafirii aterizaţi aici de pe google au cele mai diverse cuvinte de căutare, de la cum se scoate ceara de pe covor până la gândurile mă chinuiesc sau mă chinuie.
Însă în topul meu se află această frază: cum blestemi pe cineva cu lumânarea aprinsă invers.
…Că de aia am pus mesajul ăsta. Cum, măh, aprinsă invers?

Noua reclamă la şamponul de păr Herbal Essences mi-a pus fierea pe gânduri. O voce triluitoare spune, din off, la final: Pentru un păr delicios, plin de volum.
…Aşa, deci.
Avem două informaţii: unu, părul poate avea un gust delicios, plus că, doi, fiind plin de volum, el poate fi servit – nu ascuns în tocătura de la chiftea, ci ornat creţ sau drept în sus, pe un sendvici, la vedere.

Mai circulă pe ecrane, în acelaşi trend, o reclamă din care aflăm că şi un anumit şampon de corp este delicios. …Fair enough, îl turnăm şi pe ăsta peste îngheţată, ca topping.

…Am văzut o reclamă la  crema hidratantă care face pielea corpului delicioasă şi moale…Până-aici!
Îmi înfrâng tentaţia de a aşeza acest spot în categoria de mai sus, căci pot accepta ideea de a înghiţi (accidental) un fir de păr, însă nu agreez invitaţiile la canibalism. Aşa că prefer să îmi imaginez, nu dinţi înfipţi, ci o limbă tandră peste acea piele delicioasă. Ca preludiu la sex, nu ca antreu pentru cină.

…Că tot vorbirăm de sex, aştept cu interes următoarea reclamă la uleiul Bio de la Petrom, un excelent lubrifiant, care nu te lasă la greu.
Aici, însă, aş avea ceva de adăugat: înţeleg de ce insişti să faci sex folosind maşina, ai acolo şi alt ajutor care nu te lasă la greu, şi anume oglinda retrovizoare, al cărei scop este afişat în manual: Atenţie, obiectele reflectate par mai mari decât în realitate.

Spălam un păhărel în bucătărie, aşa că n-am văzut reclama, am auzit-o. Şi am pândit-o până a apărut iar: Unele femei te cuceresc. Altele te cuceresc pentru totdeauna. Parfumul Eternul Magic, de la Avon…
Mi-a sărit inima.
Tocmai îmi perdusem speranţa că voi mai cuceri ceva vreodată şi mă gândeam să mă apuc inofensiv de dat în bobi, când, iată, soluţia cuceririi pentru totdeauna este la îndemână.
N-am înţeles clar cine trebuie să folosească parfumul, bărbaţii sau femeile. În ambele cazuri, însă, mi se desfăşoară o ditamai win-win situation.
Cazul I: mă parfumez şi cuceresc masculii, după care mă apuc de triere; sau Cazul II – îi atac, pe la spate, cu un puf, maxim două, în mijlocul străzii, şi ei cad ca muştele, îmbătaţi de feromoni.  (…Si iată, prin înlănţuire, Cazul III: dacă mă consideră nebună şi mă depun la secţia de poliţie, tot e bine, acolo îl voi întâlni, poate, pe poliţistul gras care scrie chitanţe; îmi aduce aminte de titel, deci o să-l rup în două!).

Uşor neliniştită de nişte zvonuri (cum că s-ar scinda publicaţia), plasez aici o întrebare, pe la spate, prietenului meu de la Caţavencu: Bă, tu rămâi cu pietrele, sau te duci cu apa?

Am remarcat, de  câteva seri, apariţia fetiţelor, pe bulevard. Au schimbat şoseaua de centură, venind mai la vedere, pe Mihai Bravu. Şi s-au postat, ironic, în faţa magazinului SAFE WAY.

…Sau poate că ele sunt de mai multă vreme acolo, eu am apărut de curând în peisaj târându-mă, la ceas târziu de seară, către casă (logica mea, iniţial, părea bună, stau pe net cât am nevoie la şcoală şi păstrez cuibul pentru nani. Am reuşit, astfel, să încremenesc la birou până la ore târzii, la care mai pun şi timpul pentru deplasarea spre domiciliu, deci mă culc la trei noaptea. O dau dracu’ de logică şi luna asta îmi pun net, măcar să adorm cu el în mână.)

Revin. Fetiţele sunt două, cu look-ul acela, inconfundabil. Una albă, alta neagră.
Au părul cânepă, ars şi tuns în trendul năpârlirea (bunica mea ar fi folosit expresia ca la curu’ căţelii). Cizme lungi şi fuste mini-peste pantaloni, poşete mari, picioare scurte, fese în picătură, burţi umflate şi geci cu glugă. …Iar la faţă, leopardul.
Puţin mai în spate, ascuns de boschet, veghează patern peştele. E slab ca un ţâr şi verzui ca icterul, poartă trening de firmă şi pantofi negri cu şosetă albă tip Michael Jackson. Sudează ţigările cu ochi scăpărători şi se scarpină des pe faţa descompusă de la marfa proastă.

Protejate dublu, de firma cu nume de prezervativ şi de firfiriul ascuns în tufiş, centuristele se dau nonşalante. Nu stau pe trotuar, oricum acolo sunt parcate maşini, ci direct în bătaia felinarului, pe strada circulată de tot ce înseamnă vehicul cu de la patru roţi în sus – mai puţin cele inscripţionate cu numele care asigură liniştea şi ordinea. Asta da, criză, să nu mai vezi nicio patrulă de organ pe bulevard…

Dar iată o schimbare. Acum două seri, lângă centuriste era parcată o maşină de Poliţie, cu geamurile închise. Înăuntru, doi poliţişti: unul prea gras şi altul prea slab.
Imagine de ansamblu: în stânga, boschetul era părăsit, cu o ţigară aprinsă şi aruncată în grabă, lângă rădăcină; în dreapta, centuristele smerit aliniate, dârdâind de frig, lângă maşina de poliţie; sus, firma magazinului, la locul ei; jos, în maşină, poliţistul slab râzând în hohote şi grasul scriind ceva, senin, pe o foaie.

Ştiu din experienţă că organelelor nu trebuie să le atragi atenţia asupra ta deoarece poţi risca un control la buletin pe temeiuri necunoscute, în perioadele în care de la comandament se dă ordinul de împlinire a planului lunar la amenzi, aşadar depăşesc niznai adunarea  şi parcurg, cu ochii pamfletari ai imaginaţiei, mâzgălelile poliţistului gras:
“Subsemnatul Mitu Pandele întocmesc această chitanţă raport în urma patrulării conf. ordinului de serviciu pe bulevardul Mihai Bravu când am constatat un grup de duoă femei suspecte care făcea din mână la maşini şi am oprit inopinant, pentru a cerceta evenimentele. Între timpul cand am parcat, am primit şi apelul de reclamaţie al vecinilor din blocul vecin care acuză că în zonă se face permanent trafic de persoane recalcitrante şi nu pot adormi de zgomotul frânelor. Aceşti vecini nu mai pot fi contactaţi, pentru a face declaraţii, căci scara are interfon, iar el ei nu şi-a lăsat datele la dispeceră.
Din cercetările noastre de la faţa locului reies că doamnele reclamate aşteaptă o maşină pentru a fi transportate la o petrecere privată, sub cuvânt de onoare, nu în scopul de a presta servicii ilegale de prostituţie. Asupra inculpatelor nu sau  găsit substanţe interzise, prezervative şi nici bani. În zonă nu s-a depistat niciun peşte, strada este pustie, doar o doamnă este în trecere tranversând pe trecerea de pietoni, o s-o oprim mai  încolo căci la ora aceasta poate provoca infractorii la tâlhărie şi viol.
Nu avem bază legală pentru a da amendă celor două femei care se află în stradă, însă le-am acordat, fiind prima suspiciune, un avertisment oral.
Raport încheiat de Mitu Pandele, contrasemnat de colegul de patrulă Ionel Vicenţiu Cotoi, la orele 1 noaptea şi cam aprox. 25 de minute.”
**
…Ghici ce, ieri seară? Fetele erau la locul lor, semn clar că avertismentele orale ale organului de ordine sunt la ordinea zilei, iar firma Safe Way – protectoare, ca o icoană.