Jurnalul lui Manon.

Primul Gong!
Ca orice cetăţean bugetar, intelectual, apolitic, cu un rahat de salariu şi cu zile forţate de concediu neplătit, m-am aşezat cuminte în faţa televizorului, pentru a-mi putea alege preşedintele cum trebuie. Spre deosebire de mulţi “combatanţi” specialişti în politică şi fotbal, buletinul meu are pe spate toate ştampilele de vot, dovada că sunt un cetăţean pe care nu îl doare în cur de ţara lui, deci nici de tine, cititorule.

Era noiembrie, şi ceea ce vedeam la televizor nu îmi mirosea cum trebuie… Aşa că m-am aşezat şi mai bine în scaun, ciulită la maxim.

Primul tur: Crin, Geoana, Băsescu – astea sunt opţiunile demne de votat, lăsăm anume deoparte latrinele becali plus vadim (ceilalţi, săracii, nu au nicio şansă).

Crin
Cvasiobiectivă, decid aşa: nu îl votez pe Crin, nu are ce-i trebuie. Menţionez, off topic, cu genele date pe spate, că l-aş lua de bărbat, dar a apucat să îi pună verigheta doamna aceea plinuţă.
Ca politician, cu antecedente de chiul şi de somn prelungit, mă lasă rece. Plus că am senzaţia că e şi uşor moale. Nu vândut, dar moale. Cu valenţe de oportunism. Pas.

Geoană
Nu mă convinge discursul lui nici să mă împuşti, dar, mai ales, mă terifiază oamenii care îi ţin spatele. Cine mi-a citit jurnalul, îşi aduce aminte de 2004, când făceam spume numai la tastarea numelui “Năstase”. Insolenţa cu care invita poporul, la ştiţi voi ce, mi-a rămas pe creier mult timp, şi, mărturisesc, am rămas cu reflexul de a pune mâna pe patent, pentru a-i număra ouăle, când se desfăşoară, din ce în ce mai lat, pe ecranul televizorului.

E o enigmă pentru mine faptul că nimeni din PSD nu l-a aruncat în faţă pe Ponta. I-ar fi fost un adversar bun lui Băsescu, însă poate că nu e, încă, timpul. Ponta mă sperie, deşi are şi creier, şi mijloace. Poate revoluţiona PSD-ul, însă e un om de muchie, puterea îl poate transforma într-o fiară avidă de putere, periculoasă pentru toţi, fără mamă, fără tată.

…Am uitat de Geoană. Mai bine.

Băsescu
Un om controversat, cu gafe adânc imprimate în memoria noastră afectivă, însă puternic şi luptător. Cred în el, pentru că am aici, la serviciu, un exemplu cu care îl compar. Şeful cel mare. Aşa cum Băsescu ţine la imaginea ţării, şeful nostru ţine la imaginea instituţiei, şi, oricât de futil ar părea, acest lucru pune în mişcare o întreagă maşinărie obişnuită să dormiteze, torcând, pe banii statului.

Plus. Ca şi Băsescu, şeful nostru ştie că românii sunt cam leneşi şi au nevoie de o mână forte.

Minus. Tot ca şi Preşedintele, are un grup de oameni fideli de care are grijă, grup la care jinduim cu toţii să accedem.

Nota bene, ochiul deloc adormit al şefului nostru apreciază competenţa şi acordă şanse celor care nu se încadrează, ba chiar, sparg, tiparul indolenţei (ce caracterizează o bună parte a salariaţilor bugetari).

Menţionez fudulă, în treacăt, că eu fac parte din grupul competenţilor care aşteaptă să le crească, dracu’, salariul.

 Deci, primul tur, votez Băsescu. 

Turul II: Rămân în competiţie, printr-o ciudată întorsătură, Băsescu şi Geoană. Suspectez mânării, căci mulţi oameni au votat cu Crin…
Preconizam, pentru turul II, o luptă Băsescu – Crin (cu mari şanse pentru Crin).

 Campania “cu orice preţ”
Urmează două săptămâni de campanie electorală, iar ceea ce mi se părea suspect înainte de primul tur, la televizor, mi se confirmă: ceva pute, dar, de data asta, lucrurile sunt pe şleau.

E o senzaţie nouă: putoarea care te traumatizează.

Începe lupta, inegală că forţe: un Băsescu încrezător în popor, susţinut doar de PD-L, versus un Geoană cretinoid susţinut de toate celelalte partide, de oameni influenţi, de 90% din media şi de maşinăria bine pusă la punct a PSD-ului, care ştie, prin practica asiduă, cum să cumpere voturi şi cum să fraudeze.

Campania dusă de noua alianţă Crin + Geoană,  cea a “bunului simţ”, a fost pe toate planurile, mi-ze-ra-bi-lă.

Televiziunile (antenele şi realitatea tv, iar cu vagi genuflexiuni servile înspre psd, tvr-ul) au făcut jocuri murdare.
24 de ore din 24, ţelul a fost injectarea cu otrava urii a opiniei publice, printr-o campanie de denigrare, incorectă şi nedreaptă, a lui Traian Băsescu, forţând poporul să empatizeze cu victima.

Reporterii au uitat de imparţialitate, şi au devenit câini turbaţi.
Miza era enormă, ne-au forţat să o vedem.
Băsescu a rămas singur, împotriva tuturor.

 Şi de aici începe adevărata infecţie, care a dus la vorbe grele, certuri în familie, prietenii rupte şi multe, multe jigniri şi insulte.
Asta m-a determinat să scriu despre aceste alegeri. Lupta a coborât, de pe ecranele infestate cu virusul urii, în familiile noastre. În relaţiile de prietenie şi respect, construite metodic zeci de ani. Totul s-a prăbuşit ca un castel de nisip, în câteva zile.

 Ura prin polenizare
Poporul a început să se zvârcolească, şi tot ce zăcea mocnit, a pocnit. Şi m-a agăţat şi pe mine în vârtej.
Masele de potenţiali votanţi s-au împărţit în tabere: anti-băsescu, anti-geoană, şi, o mică şi muta parte, pro-băsescu.

Neliniştea aceasta, şi frământarea, care m-au atins razant direct în plex, mi-au trezit memoria afectivă, aducându-mi aminte de primele zile ale revoluţiei, de spaima că nu s-a terminat infernul, de groaza  paralizantă că ceauşescu o să facă ceva şi îi va împuşca pe oamenii din stradă.

Ca şi atunci, un resort bine pus la punct declanşează stigmatul urii, grosolan, sistematic, şi simt că nu mă pot proteja.

Încerc să discut cu oamenii, pentru a înţelege fenomenul, sociologic, însă sunt stupefiată de atitudinea celor pe care credeam că-i cunosc.

 Părerea lor, cu forţa
Din secunda în care spun că eu nu îl urăsc pe Băsescu, ci chiar cred în el, sunt insultată.
Vorbele, parcă ştanţate în masă pe creierele unora, sunt aceleaşi:” malefic”, “tiran”, “numai proştii votează cu Băsescu”, “din cauza voastră ţara merge prost”, “Băsescu TREBUIE să dispară!”…Şi, peste vorbe, atitudinea. Şi peste atitudine, imaginea: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Ponta, Patriciu, Vântu, reporterii “moderatori” înspumaţi.

Oameni pe care îi credeam echilibraţi tremura, plini de spume şi de ură frenetică, încercând să mă convingă agresându-mă, insultându-mă, amuţindu-mă cu argumentul sentenţios: “Băsescu este malefic!”.

Mă paralizează pe moment, căci nu înţeleg de ce eu, cel mai empatic om pe care îl cunosc, simt altfel?

Părerea mea, în gând
O analiză în gând, succintă dar pe îndelete, a persoanelor cu care am încercat să discut, mă linişteşte pentru moment, şi îmi încerc, pamfletar, amarul.
Unul dintre ei obişnuia, în copilărie, să tortureze animale, pe care le punea într-o pungă şi le izbea până la moarte de bara de covoare, dacă nu le dădea foc mai întâi. Mă întreb cum trăieşte cu aceste amintiri.…
Altul a migrat prin partide politice, are o funcţie bănoasă, nu vine la serviciu decât când vrea burta lui şi are faima de a iniţia, la intervale regulate de timp, câte un proiect magistral care sucombă prematur, în faşă.
Un altul, artist genial de roluri secundare, nu a avut coaie niciodată în viaţa lui, se gudură pe lângă şef şi are senzaţia că posedă personalitate. Fals.
Cât despre biata tanti pe care a iertat-o dumnezeu- deşi nu se încadrează în vârstă expirării hormonale, contestată sistematic pe la colţuri de către copiii pe care îi are în grijă, s-o ocolim, că-i mărişoară. Nu-i funcţionează pancreasul, iar bila dă semne de nelinişte. Dacă se muşcă de limbă, cade otrăvită.

Încă nu înţeleg mecanismul
Iar eu nu înţeleg de ce trebuie, musai, ca toţi să gândim şi să simţim la fel? Nu înţeleg de ce nu putem să respectăm opinia celuilalt fără a încerca să îi demonstrăm că, dacă nu gândeşte ca noi, dă semne de imbecilitate?

 Nu înţeleg de ce Traian Băsescu este înfierat ca un criminal de război, malefic, distructiv şi rău intenţionat.

Nu înţeleg de ce eu îl percep altfel pe Geoana, şi de ce, la întrebarea mea legitimă: “Geoana e o alternativă?”, se evită răspunsul.
Nu toţi privim la aceleaşi ştiri? Nu am văzut cu toţii cu ce se ocupa PSD-ul? Nu ştim cine e Voiculescu? Părinţii noştri nu au pus bani la FNI în contul lui Vântu?

Nu sunt ciudate mesajele lui Vadim, când “ordona” să votăm Geoană?

Nu e suspectă aceasta conjugare de forţe împotriva unui singur om?

 Ne obligaţi să ne sculăm
Simt că e prea mult.
Încep prin a mă devirusa. Mă deconectez de la otravă: scot din grila de programe antenele şi realitatea tv.
Şi, cu frica (!?!) în suflet, traumatizata deja, vorbesc cu oameni, îi sfătuiesc să se informeze şi din alte surse, pentru a vota fără ură.
Fac campanie pentru Băsescu, căci acum cred şi mai mult în el, adresându-mă celor care nu îl urăsc, dar sunt nehotărâţi.
Şi conving mulţi oameni să meargă la vot, indiferent de opţiune, pentru a vedea, la final, cine suntem noi, ca popor. Nu putem sta deoparte.
Am senzaţia că aceste alegeri vor spune ceva.
…Şi, în tot acest timp, presimt că Geoană va ieşi preşedinte. 

Însă, mai important…În toată vria, încerc să văd dacă mai sunt şi alţii care gândesc la fel ca mine.
Şi sunt. Au acelaşi sentiment că le este insultata inteligenta, privind campania de la televizor.
Sunt mâhniţi.
Nu înrăiţi.
Vorbesc cu oamenii, live.
Şi pe net.
Îmi pun la avatar o poză cu “NU Geoană”. Şi mesajul:” Prefer să monitorizez, cinci ani, decât să stau liniştită în timp ce ei fură”.
Replicile nu întârzie. Cei care gândesc ca mine, prind curaj să îmi scrie, căci şi-au pierdut încrederea în ceilalţi, striviţi de tăvălugul urii antibăsesciene.

Postez mai jos unul dintre mesajele pe care le-am primit pe mes, vreau să rămână aici, căci e puternic.
E o opinie.

Cristi c. wrote:
Pe cine să mobilizez Nona când C. este de o înverşunare nemaipomenită în a-l vota pe NEMERNICUL MIZER de geoană? Când sora ei la fel…
Eu şi ai mei votăm cu băsescu şi pun tot felul de strigări pe netlog…şi am văzut că sunt destul de mulţi
Petre Tutea spunea: am făcut puşcărie pt o ţară de idioţi!
E trist să văd procentaje aproape egale… tot timpul am fost aşa…şi după ce am trecut prin ce am trecut.. după ce minerii au călcat în picioare tot la bucureşti cu ajutorul scârbei de iliescu..
Încă sunt care îl votează..
Avem gigi becali în parl europ.
Avem primar analfabet…
Avem nepotisme…
Avem, încă, baroni locali
Încă 100 de ani şi nu cred că ajung..
Eu încerc…
Eu merg cu inimă deschisă…
Şi pun VOT pe BĂSESCU
Aşa a fost şi Isus… când a incercat să ne arate IUBIREA l-am omorât ca pe vierme…
Noi romanii… neam de doi lei…
Mă simt mândru să te cunosc şi mă simt mândru să mă cunosc
De la a arunca hârtii pe stradă şi până la a-l vota pe infecţia de comunist împuţit… constat că distanţa nu e lungă
Mulţumesc pentru că nu votezi cu geoană..şi îmi mulţumesc şi mie pt asta

 Final
A câştigat Băsescu. Aceleaşi limbi şuierătoare mă întreabă, cu ochi înecati de ură (încă!?), ironic, dacă sunt fericită.
Le spun adevărul: nu sunt fericită, ci tristă. Am nevoie de timp să mă curăţ de mizeria cu care m-au împroşcat oameni care-mi erau dragi odinioară.
Mizeria se curăţa greu, sufletul pătat cu ură, niciodată.

 Paradoxal, deşi aproape întotdeauna intuiesc ce se ascunde într-un om, este pentru prima dată în viaţa mea când cei din jurul meu au uitat de aparenţe şi au confirmat.

Păstrez în suflet revelaţiile plăcute, şi trec la “necunoscuţi” restul.

 Încerc să mă recompun, remarcând că în jurul meu a fost întotdeauna mai mult gol, decât viu.

Ultimul Gong
Respect opiniile celorlalţi, chiar dacă mi-au fost furnizate, în dorinţa de a mi se bloca filtrul propriu, cu bocancul în gură.
Poate că Băsescu este anticristul, vom vedea. …Însă niciun om care mă cunoaşte nu poate afirma că eu sunt de partea răului. Aici e paradoxul.