Fluture platonic

on July 30, 2007 in Comori rătăcite, Goluri...

Mulatrul de pe palier trece pe lângă mine cu nasul în pământ. Asta îmi spun ceilalţi, pentru că eu însămi caut cu privirea în podea când văd că se apropie. De unde eram toată lată în zâmbet şi mă uitam în ochii lui, acum mă fâstâcesc şi nu îndrăznesc să îl privesc, pentru că mi-e teamă că mi se întinde adrenalina pe faţă şi îmi pulsează în obraz. Am nişte emoţii… Mi-am făcut reflex să mă uit în parcare, după maşina lui, doamne, m-am smintit din lipsă de ocupaţie.
Ieri a venit cu rekina lui acasă, eram la scară, vorbeam cu o vecină. L-am văzut de la distanţă. Brusc, am iniţiat o discuţie cu vecina, despre o altă locatara, şi tonul meu era secretos, şopteam, priveam în pământ, iar când s-a apropiat Bobiţa nici nu ştiu ce draq am zis, cu ochii în sandale…nu pot uita perplexitatea din ochii vecinei mele, care nu înţelegea ce dracu’ vorbesc io, însă, din politeţe, nici nu îndrăznea să mă întrebe încă o dată… I se citea în ochi verdictul: asta e nebună!
Rekina şi-a rostogolit privirea peste mine (spun în treacăt că eram superbă), când ne-a depăşit, era altfel faţă de obicei, când trecea doar ţeapănă. Acum era ţeapănă şi discret fioroasă. Iar el, bumbeni. Nici n-a salutat.
Acum, io înţeleg că, fiind artistă, nu mă uit la el că da emoţia pe dinafară, dar el ce dracu’ are?
… Îmi place să visez că are aceleaşi emoţii, şi i-a pierit şi lui curajul să îmi înfrunte marii ochi…
Yeah… Get a life, Manon…

Leave a Reply