Se poartă şepcuţele ştrengăreşti. Îmi stă bine cu şepcuţă ştrengărească.
Azi am fost într-un loc în care nu ajung prea des. Lipscani. Era plin de şepcuţe, de toate culorile. Atârnate pe tarabe, cocoţate pe manechine, în magazin, peste tot. Şi fulare frumoase, lungi, trăsnite, ademenitoare. Nu-mi pot permite, am doar 200.000 de lei, de trai. Intru în petshop-ul de pe Şelari, şi… cumpăr pentru veve fân, nisip pentru băiţă, şi seminţe. 150.000 de lei. O avere. Dau pentru Pepita cât aş fi dat pentru şepcuţa pe care mi-o doresc de multă vreme. Aşa fac întotdeauna. Aşa am făcut şi pentru bărbatul pe care l-am iubit, am cumpărat, întotdeauna, ceea ce îi trebuia lui. Asta mă făcea să mă simt bine, văzând că este el mulţumit… Spre deosebire de el, Pepita nu va pleca. Deseară, va sapa bucuroasă şi sperioasă, săltăreţ, în fân, va face băiţă în nisip şi va roade seminţe. Iar eu voi fi fericită, privind-o. Dă-o dracu’ de şapcă!