Jurnalul lui Manon.

Din capitolul “Ficatul e şi el organ”:
Creme Bonjour – pentru că, indiferent ce materii ţi se lichefiază pe la gură, pui mâna pe şerveţel; 

Din capitolul: “Pe bune…Să mori tu?!”:
Primola – pentru că mesajul transmis de ăia care se pitesc ca să bage în ei ciocolată nu e:” Yumm, ce bună e…”, ci: “Mă doare-n cur de tine!; 

Din capitolul “Nervi pe tocător”:
Zapp Online- deoarece comportamentul lui next genereişăn mă obligă să-mi administrez anticoncepţionale;
Elita verde – pentru că e destinată exclusiv femeilor necuplate, şi eu sunt semicuplată, başca, beau şi Elita verde, deci, m-am dat dracu’, o să rămân singură!; 

Din capitolul: “Bine că sunt eu proastă!”
Zahărul Mărgăritar – pentru că îl face pe junior să bombardeze cu întrebări inteligente, la care sunt silită să dau răspunsuri peste bot (“Nu e zahăr, e perla, e mărgea/da’ de ce o pune în cafea? /că e zahăr/păi nu e perla, nu-i mărgea?); 
Mister Proper – Gel, pentru că am fluierat două zile, şi nu mi-a spălat nima’ aragazu, tocmai când pusesem pariu cu vecina că io sunt mai harnică;
Şamponul Cap şi Umeri – din invidie, pentru că aia citeşte mătreaţa în cărţi, la drumu’ mare, pe când eu, folosindu-l, o văd doar pe scalp. 

Din capitolul: “Să ne căcăm, cu toţii, ura!”
Bifiduss fără sensis (sic!)- pentru că mi se constipă ochii, la vederea unei reclame care se traduce aşa: “Bună, bine ai venit. Dacă tot eşti aici, vrei să te caci?”/”Nu, mulţumesc.”/”Ei, hai, totuşi, cacă-te!” 

Din capitolul “Verdict: Stupidă!”
Stela Artois – pentru că nu înţeleg, oricâtă bunăvoinţă aş avea, ce însemnează faptul că negustorul îşi lasă toate florile alea frumoase şi roşii la cârciuma: că e scumpă berea, sau că e el beţiv? 

Din capitolul “Pe dinţi, pe gât, cu sila”
Colgate – Triple action – pentru că, deşi este pasta mea de dinţi preferată, am renunţat la ea, protest, de când mă agresează familia aia fericită, cu dinţii ei cei noi, cu mama care le ştie pe toate, şi cu melodia aia retardă, abil împiedecată între hip, peste hop, în urechile noastre.

Un bun prieten a pus frământătoarea întrebare:”De ce se numesc unele plăcinte poale-n brâu, nu era mai simplu să le zică doar PLĂCINTE?”
Definiţia mea (aceasta se va citi doar cu acordul părinţilor): Plăcinte poale-n brâu

… Artistic vorbind, pe un fond de lălăială folclorică, gospodina îşi ridică poala şi, cu o iuţeală uimitoare, modelează pe pulpa-i goală o ditamai bucată de cocă, în formă pătrată. Cât ai clipi, o îndeasă cu brânză, păstrând ritmul frământării din şolduri. Din când în când îşi suflă de pe frunte şuviţele de păr, rebele. Cu o ultimă pleznitură şi cu o roşeaţă binemeritată în obrajii gospodinei, bucata de “poală-n brâu” este azvârlită tandru în fierbinţeala sfârâitoare a tuciului.
Armonia este completată absolut de către bărbatul care salivează la musteaţă, cu o mână pe berea skol, iar cu cealaltă pe gânduri ruşinoase, ce au la bază aplecarea nevestei spre gospodărie.
…Şi acum răspund: pentru că toate aceste mişcări minunate să poarte un nume, puteau, oare, să le numească, futid * şi banal, doar… PLĂCINTĂ? 

(*) ce-o mai fi însemnând şi asta