Nu scrie despre asta, ești nebună, îți pleacă toți, din jurnal…
Eu, azi, cu mintea mea de acum, cred că:
Cei care sunt GAY (folosesc un termen generic) s-au născut așa, nu au ales, când au ieșit din placentă, eu vreau aia.
Ei sunt mai chinuiți decât heterosexualii, sunt considerați, în societate, paria. În țările subdezvoltate, sunt ostracizați.
Au drepturi, pentru că sunt oameni, pentru că au suflet.
Au dreptul să-și crească și să-și educe copiii. Homosexualitatea nu se ia prin mimetism. …Homosexualii se nasc în familii normale.
Un procent enorm din populația care declară sus și tare că e straight și care înfierează homo/bisexualitatea, a visat la /a avut experiențe bisexuale, ca experiment, fun sau mai știu eu dracu ce, ceea ce-i face, pe acești oameni, cu adevărat, condamnabili, dacă ținem cu tot dinadinsul să aruncăm cu piatra.
Am întâlnit homosexuali care îi bat la cur pe mulți dintre bărbații pe care îi cunosc.
Au minte sclipitoare de mascul, au sensibilitate de femeie.
Sunt pedanți, curați tot timpul, au grijă permanent de imaginea lor.
Au spirit caustic, dureri ascunse, zâmbet bun și cald, incertitudini.
Știu să asculte, își îngroapă tristețea cu demnitate. (Nu iau aici în considerare uscăturile, vorbesc despre esență.)
Acești oameni sunt, pe alte coordonate, la fel de inadaptați ca și mine.
Eu visez la o lume în care ( indiferent de ceea ce ți se întâmplă, drame, supărări) oamenii să poată zâmbi când sunt călcați pe picior, din greșeală.
Zâmbetul de pe fața mea aduce soare în inima ta.
Aici, în românia, nu se poate.
Dacă zâmbesc pentru a-mi ascunde durerea, trebuie că sunt nebună.
Dacă sunt entuziastă și am efuziuni sentimentale, trebuie că ascund eu ceva.
Mulți, din jurul, meu sunt foarte preocupați să-mi tempereze entuziasmul.
Zilnic, așa.
De o viață.
Mulți oameni mă iau for granted și decid ei pentru mine, e mai bine așa…
Nu fac nici cel mai mic efort să mă înțeleagă, să mă accepte așa cum sunt eu, un sfredeluș drăgăstos cu draci în cur, când se enervează…
Deci, sunt, pururi, părăsibilă.
…După care, invariabil, parcă sunt blestemată, foștii iubiți îmi caută iubirea, căci golul din inima lor nu e în general, ci poartă numele meu…Și eu fac eforturi să nu îi rănesc, dar sunt secată… Deci urmează ca ei să mă mai calce, o dată, pe cap.
Prietenii mei speciali mă iubesc, așa defectă cum sunt. Nu mă scormonesc, să-mi găsească defectul, nu mă studiază ca pe un cobai în laborator, pentru a vedea cât rezist, când mă epuizez.
Nu mă pun sub lupă, ca să-și demonstreze că ei sunt mai buni ca mine.
Ei îmi zâmbesc și mă iartă, atunci când greșesc și îmi cer scuze.
Mă sună, uneori, doar ca să îmi spună te iubesc.
Bărbații straight din viața mea, pe care i-am iubit, voiau să fiu satelit, să gravitez, aveau fițe de primadonă. Trebuia să fiu, și bărbat, în relație, și femeie.
…Tot de defectă ce sunt, pentru că, structural, fără să cer, la naștere, fără să îmi doresc, mă îndrăgostesc numai de un anume tipar de bărbat: traumatizatul, nefericitul, neînțelesul, cel care, din complex de inferioritate, a devenit cult, sclipitor, fermecător…
Am realizat târziu, asta, și tot atunci mi-am dat seama de implacabil…
…Femeile traumatizate au grijă ca cei din jur să nu sufere, bărbații traumatizați sunt absolut și definitiv egocentriști.
...Excepție face o singură categorie. …Ea-i reprezintă pe bărbații care intră automat în sufletul meu, ca FRAȚI: cei născuți altfel– indiferent de coordonatele acestui diferit.
Mi-am făcut acest jurnal, ca să așez aici, poverile. Manon pare o poveste, iar azi, prin ceea ce am scris mai sus, voi supăra oameni dragi, cum e posibil ca o femeie hetero să aibă amici din comunitatea LGBT?…
…Însă câți dintre voi, care mă citesc acum, dacă m-ar întâlni, m-ar lua exact așa cum sunt, bună și nebună, fără să aibă cea mai mică intenție de a-mi scormoni sub carcasă pentru a-și dovedi că în realitate nu sunt povestea din jurnal?
Luați-mă așa cum sunt, jurnalul mă reflectă întocmai: un suflet chinuit, care iubește alte suflete chinuite.
Dacă mă luați pe mine așa cum sunt, luați-i și pe cei din jur, la fel… Suntem, toți, oameni. Toți. …Și n-o să stăm suficient de mult deasupra de pământ…
Dacă este adevărat că unii oameni vin pe lume gata modificați în acel fel, atît de (pe nedrept) hulit, să ne gândim că într-o zi, indiferent de voința noastră, putem deveni părinți de copil special.
Aștept cu drag opinii, bazate pe experiență directă, nu pe considerații bibliografice.
…Ca să redescoperim numitorul comun: umanitatea.
