Jurnalul lui Manon.

 S-a făcut multă vâlvă, în ultimul timp, pe tema medicului care a tăiat din greşeală, în vreo trei locuri – adică de tot – penisul unui bărbat de 34 de ani.
E trist. Sper ca medicul plastician să îi repare omului podoaba, căci fără penis, bărbatul nu mai e bărbat în ochii lui. 

Acest accident, precum şi urmările lui, m-au făcut pansivă.
Pe penis se bazează, în cele mai multe cazuri, încrederea, trufia, aroganţa, donjuanismul. I-ai decapitat bărbatului penisul, l-ai omorât. Pentru că universul lui sucombă.
Se duc pe apa sâmbetei jocurile cu privirea, flirtul, mă rog, tot ceea ce ar însemna, legat de subiect, potenţă, bărbăţia. Corect.
(Off topic: Am considerat întotdeauna că potenţa bărbatului se măsoară în capacitatea lui de a sta lângă o femeie. E simplu: bărbatul potent reuşeşte să descopere universul dintr-o singură femeie. Cel impotent are nevoie mereu de stimuli noi, de aici şi alergarea după altă femeie, şi alta, şi alta…) 

Revenind la caz: bietul tânăr, ce-o fi în mintea lui…? I-o fi frică că îl lasa nevasta, sau îşi vede viitorul cel plin de experienţe sexuale, brusc, năruit?
… Citeam în Jurnalul Naţional de ieri nişte comentarii la caz. Era un fel de chestionar, cu tema:”Ce ar trebui să i se facă doctorului vinovat?”..Pe lângă imbecilitatea acestei întrebări, care îşi avea rostul în evul mediu, am citit şi răspunsurile, date, evident, de VIP-uri, că doar nu are farmec să o întrebe pe tanti Geta…Am remarcat ceva: cu cât personajul întrebat era mai penibil, ca prestaţie artistică (nişte actori de mâna a doua, dar care nu ratează nici o invitaţie la tv, nişte cântăreţi la fel de penibili, gen Fuego), aşadar, cu cât “artiştii” erau mai slabi, cu atât era mai mare virulenţa lor, care, sinceră să fiu, m-a ruşinat, şi ca om, şi ca suflet de artist!…”Să i se taie şi lui”, “Să i se cufunde în ulei încins”, şi alte “să”- uri, la fel de dăunătoare ca “e”-urile.
…De fapt, ce să mă mai mir, când ditamai ministrul sănătăţii declara pe post că nenorocitul de doctor “l-a mutilat voit” pe bietul tânăr…!?… Cum să faci, tu, persoană publică, asemenea afirmaţie, mai ales că, vorba lu’ BUG Mafia, de unde p*la mea să ştii, dacă n-ai fost acolo?

Eu nu mai înţeleg în ce ţară trăiesc, lângă ce oameni… Trăiesc lângă nişte câini jigodiţi care, în loc să se ridice împotriva celor care îşi bat joc de ei punându-i să plătească taxe mari şi dându-le salarii de mizerie, sar la jugulara unui medic reputat, pe care l-a lăsat mintea, într-o experienţă nefastă… 

E simplu să ne indignăm, parşivi şi cu coada între picioare, e greu, însă, să-i apucăm de ouă pe năstase & echipa de hoţi…
Nu le-am tăia ceva celor care ne sodomizează de paişpe ani, ferit-a sfântul…!
…Pe doctor, înainte, că e inamicul numărul unu!
Pe Năstase, dinapoi, că e mâna în mână cu organul!
Halal, naţiune castrată!

Maarele jaf al secolului… Trei milioane de dolari… U-ha!!

 … E drept, nu încurajez hoţia, că tot noi, amărâţii, plătim daunele, însă, pe bune… acest mare fâs, trâmbiţat că jaf al “secolului”…mă împinge de partea infractorului, pe care, cu toată mila, îl acuz, nu de hoţie, ci de prostie… Ce bou!

 Dacă aş fi fost în locul lui, aveam deja antamată o operaţie estetică, plus un paşaport fals, plus o ieşire demnă pe şest din ţară… Dacă o comiţi, nu te ascunzi în tufiş, fugi direct în Hawaii…

 …Te arunci tu că idiotul în aventură, în condiţiile în care ai şi nevasta gravidă şi stai ca şobolanu’ cu banii în traistă, aşteptând să te prindă sticleţii?

 … Care…”Jaf al secolului”?, că prostu’ ăsta murdăreşte tot ceea ce a însemnat, vreodată, în istorie, furt la scară largă, indiferent de mobil: haiducie sau aventură…
…”Nu daţi”, a scheunat, când a fost prins… 

Ţară de oi carnivore, nici hoţia a la grande nu mai are parfum şi distincţie…

A murit un copil. Ucis. A fost aruncat la marginea unui şanţ, după ce îl bătuseră şi îl violaseră.

Psihologii îşi umfla antebraţul cel gânditor şi îşi dau cu părerea, sentenţios: “Copilul provine dintr-o casă de copii, se vede după haine, după bocanci. Purta chiloţei de fete, asta înseamnă că, sigur, e de la casa de copii, numai acolo îşi mai schimbă lenjeria între ei”. 

… A doua zi, aud la ştiri: “Copilul locuia cu tatăl lui…” 

… Trec peste grozăvia crimei, pentru a puncta, trist, faptul că a venit timpul să recunoaştem că sărăcia este atât de mare, încât nu mai încap confuzii precum cea de mai sus… Care, penibil şi ruşinos, aprinde lumina în cămara disperării existenţei noastre… Auzi tu, “e de la casa de copii, că pare sărac”…şi, când colo, putea fi orice alt copil sărman… Dintre miile de copii, toţi ai noştri… Năstase, ce-ţi mai fac ouăle? Bine? Tot în cur te doare de fraierii pe care îi conduci?

“Marţi, un cunoscut cântăreţ, Adi de la Vâlcea”, a avut un accident de maşină.
Rusinikă pentru reporteriţa protv care, luându-i interviu şoferului de dacie implicat în accident, spune: “Şi, v-a cântat ceva, după? (…după ce a văzut că e viu, probabil…)
Şoferul izbucneşte involuntar în râs: “Nu… cum să-mi cânte?”
… Aşa gafă de reporter, mai rar. Nu înţeleg de ce nu a încins acolo, o horă, ad-hoc, imbecila.

Ruşinikă pentru Cristina Ţopescu; are o emisiune de ştiri, bănuiesc eu, un fel de summum al zilelor trecute. A prezentat această ştire la o zi după eveniment , e de înţeles, insă felul în care a prezentat-o, nu îi face cinste.
…În mod lamentabil, ajungem să prezentăm un accident de maşină ca pe un can-can de cafenea… auzi la ea, ce introducere, “unora nu le pasă să arunce 2 miliarde de lei” (atât costă maşina distrusă în accident)…şi continuă, la fel de ridicol, că nici nu mai redau penibilul…
…De parcă săracu’ om se aruncase voit cu maşina…
Mai mult, declaraţia lui Adi de la Vâlcea de după accident (luată şi ea în tărbacă de ştiristă), se vede clar că e făcută ca să se autoîmbarbateze şi să epateze… De-abia scăpase omu’, şi, în loc să o dea pe văicăreala, s-a cocoşit şi el puţin… 

… Aşadar, următorul dezastru, pretext de ştocăreală, stimaţi ştirişti?

…Nu ştiu alţii cum sunt… dar eu am o spaimă veche…
De fiecare dată când intru într-un magazin, mă schimb total. Mi-e frică de (uneori) obrăznicia vânzătoarei, care te priveşte ca pe un intrus, sărac cu banii şi cu duhul.
Remarc, de fiecare dată, cu ruşinată stupoare, cum mi se schimbă vocea, din bas, într-o miorlăială de pechinez cu pietre la rinichi…
Dacă… madam are şi un anumit ton, se duce şi miorlăiala, şi ies tiptil-tiptil.
Nu ştiu de unde mi se trage, dar ultima experienţă m-a făcut să mă întreb unde e personalitatea aia, de care mă “acuză” toată lumea…

Intru într-un magazin alimentar, zilele trecute.
Dau bineţe şi o întreb pe umflata de la tejgheaua cu mezeluri, dacă pot să gust o anumită şunculiţă…
“Hai, că asta-i nouă, auzi, să-i dau să guste…”
…Eu cred, într-o primă fază, că am probleme cu auzul.
“Dar la dv. nu se gustă mezelurile?”- întreb pierită, în timp ce, în gând, mă întreb (stupid şi disperat) dacă, într-adevăr, se gustă mezelurile…
“Nu, cum să se guste?”
“Atunci”, prind eu un snop de curaj, “vă spun eu una nouă: în orice magazin care se respectă, ţi se dau mezelurile la gustat!”
… N-are sens să vă redau toată conversaţia, vă spun, ca să scurtez, că m-a făcut pe co-man-dă, m-a umilit în ultimul hal, să mă duc în altă parte, că fac figuri etc.
Am întrebat-o, într-un avânt de curaj, dacă ea e patroana, pentru că nu-mi venea să cred că un om angajat în slujba ta poate să măture cu tine podeaua…la acest moment a sărit cu gura o altă stârpitură, neîngrijită şi ciufută, care vindea la raionul imediat învecinat – prafuri de gândaci şi detartrant: “Da, doamna e patroana, nu-ţi convine, ieşi afară!”
…Am ieşit, cu nodul în gât.
Am intrat în alt magazin, unde am cerut o bucată de şunculiţă.
După ce o plătesc, întreb: “Dacă v-aş fi rugat să-mi daţi să gust, aţi fi făcut-o?”
“Bineînţeles”, spune vânzătoarea, “e o regulă”.
Plec acasă.
Şunculiţa este râncedă.
Eu, fără nicio speranţă pentru viitor.