sindromul făt frumos

on March 17, 2019 in Oglinda

Peste ceva timp va fi ziua mea de naștere (aici ea înghite pe sec un nod de spaimă).
Deci voi împlini, oficial, vârsta de (privire furișată stânga-dreapta) 86 de ani, pe care o amân de doi ani încoace.
Dacă m-am ramolit, m-am ramolit la capitolul manifestare. În sensul că, ascunzând compulsiv prin cotloane toată puritatea aia sufletească pe care n-a reușit nimeni să o murdarească -iuhu și bravo mie pentru asta- am ajuns să mă comport ca și cum aș fi împachetată în celofan. Adică rip femeia zglobie: s-a dus muzica, therefore nu fac niciun zgomot ca să nu sune scârțâitor.
Cum dracu ar mai putea fi zglobiu și vioi un om ca mine, în timpurile astea îmbolnăvite…!?
Aia zic, e de la vârstă. Dau vina pe vârstă; nu mai îndrăznesc să spun nimănui că infecția asta virală, propagată prin incompetență, analfabetism funcțional și impostură, de sus în jos, metodic, treaptă cu treaptă, seacă resursele, otrăvește sistemul imunitar și-i îmbătrânește intensiv pe ăia care, se știe, erau setați pe romantism și post-adolescență perpetuă.
Shit.

Leave a Reply