Îți face unu’ loc în el, să mă primească.
De-un an, tot își face.
Pușca mea, parcă și-ar face cuib.
Și tot făcându-și loc, așa, în suflet, îi scapă, în lateral- adică mie – câte-o directă de dreapta.
Mă feresc. Sunt agilă și numai mușchi.
Și zâmbesc.
Zâmbesc și mă gândesc, maică precistă, o să-mi expire timpul până când își descurcă ăsta firele.
Mi-e tare drag, distrusu’ dreq.
…Dar nu-ntind mâna decât pentru a-i para.
N-are sens.
Rabdarea nu inseamna prostie. Sau n-ar trebui sa insemne