Jurnalul lui Manon.

Azi o să scriu despre niște mame, deși n-o să pară c-o fac.

*
M-am întâlnit ieri cu două fete. Cucuiete. Am muncit un eveniment împreună.

Când te întâlnești cu un om, pe față se citește istoria pe care ai avut-o cu el. Iar în ochi, scânteia sau privirea de pește.
Copiii ăștia au făcut o echipă de milioane. Eu am stat la birou și doar ziceam e bine așa, nu cred că este o idee prea bună, vă iubește mami sau să nu fiți răi. Am văzut, atunci, inteligență, corectitudine, curățenie sufletească, entuziasm.

…M-am întâlnit, ieri, cu două fete. Pe fețele noastre era familie, iar ochii noștri, la indigo, aveau scântei.
Sunt, ambele, frumoase. Și mă refer aici, mai ales, la interior. Tunse asimetric, una mai asimetric decât cealaltă. Repet și întăresc: frumoase, coz.

După momentul de iubire împănat cu huguleți…
– Ce faci, Nona?
– Păi, ce să fac? “Nimic nou pe frontul de vest”, “e ceva putred în Danemarca” și “restul e tăcere”. (Cred că am scos şi limba la ele, după aia, dar mă prefac acum că nu-mi amintesc).

…M-am întâlnit, ieri, cu două fete, care au hohotit cristalin când am dat răspunsul, nu m-au privit în dungă.
Pentru unii oameni, eu nu sunt un cod care trebuie spart, ci un cufăr care are cheia în lacăt.
…Oamenii aceia au impregnată în sistem comunicarea pe coordonatele simple ale lui te văd, nu ale lui te privesc.

Atât.

*
Revin la niște mame.

Mamele celor două fete.

…Și fac, cu sufletul plin de grație, o reverență.

iii, înviai… 🙂

***
Aseară mi-a spus o prietenă, confidenţial, deşi nu eram decât noi două în incintă: Ce zici de un blind date? A? Doctor. E fermecător. E ca tine.
– Ca mine… Ai idee de câte ori i-am spus eu oglinzii, “eşti scumpă, azi”, “mă plictiseşti”, “nu te pot suferi”? Hai să-ţi fac scenariul:  mă întâlnesc cu omul, o să mă placă, nu are cum să nu; dacă are date, o să îl plac şi eu, după care va urma jocul lui de madmoazelă, ca să îl alerg până când mă prinde. Bref. Vrei să îi dau un cap în gură oglinzii, de la a doua întâlnire?
Prietena rămâne tablou.
Eu o consolez: Lasă-mă să mă mai gândesc. Transmite-i că îl salută Manon. O să te întrebe “Cine e Manon?”. Spune-i că e o tipă fermecătoare, ca el. Şi spune-mi ce răspunde, că eu ştiu, deja.

Nu ştiu ce-o fi, dar îmi revin din amorţeală…

***
Azi m-am îmbrăcat în fetiţă. Şi am lumină, am înviat. Îmbrăţişez tot ce mişcă prin şcoală şi are emoţii de examen.
Am de unde să dau.
Iar sufleţeii, dispuşi să primească, îmi oferă înmiit înapoi, printr-un singur zâmbet timid.

***

Irinuca pufni în râs, acum două minute, în stilul ei fermecător-molipsitor.
– Ce ai, nebună mică?
Ţinea în mână un prospect de medicamente, lung ca un pomelnic.
– Uite ce scrie aici: În timpul tratamentului, mai ales în primele zile, trebuie să fiţi atent la capacitatea dumneavoastră de reacţie, deoarece poate fi scăzută. Puteţi avea somnolenţă sau chiar puteţi să adormiţi brusc.
Genial. Acuma trebuie să-i cumpăr cască de protecţie.

***

Ziua a început bine.
Io înviai şi-mi adoarme Irina.
Pup frunţi de cititori de jurnal şi zâmbesc nemelancolic. 🙂

Aţi întâlnit-o vreodată pe cutra aia incorigibilă, imbecilă până în măduva ADN-ului?
Care nu salută niciodată, că îi cade rangul de semi-analfabetă?
Vicios de rea, insolentă mai ales cu cei pe care ar trebui să îi respecte?
Veşnic ciufută, lătrând pe toată lumea dintr-un complex de inferioritate care ar fi trebuit să o facă smerită?
De veci în stres şi, chipurile, ocupată, ca să evite conversaţiile decente?
Nulă, ca omenie, însă fudulă şi ţeapănă ca un pai?
Care declamă neruşinat, de-ţi îngenunchează spontan, şi educaţia, şi anii de şcoală: “Eu sunt a dracului!”?
Pe care trebuie să o guduri pentru a o determina să facă ceva absolut firesc, uman, scris clar în fişa postului în care şi-a lăbărţat curul imens?
Bârfitoarea şi fitilista perpetuă, care râde cu spume de oamenii buni, făcându-i proşti?
Care se înghesuie, pe şest, să facă studii, doar pentru a avea salariu mai mare?
Care trăieşte doar pentru a mânca? …Căcat?

Aţi întâlnit-o. Este otrava din sistem…
…Care ştie atât de bine limbi străine, încât merită să o saluţi, dimineaţa, cu Gutu-te-n tag!

***

Urcam scările. De două zile, matracuca n-a ratat nicio ocazie pentru a-mi demonstra că este, incurabil, reptiliană…
M-am oprit şi i-am stopat atacul, politicos: Bagă-ţi limba în gură, că data viitoare… te spulber!

…Şi, culmea, mă simt bine.

(aici nu ştiu, să bag un zâmbet, sau să fac cu ochiul?)

Persoana care a dat căutare pe google cu blog de escortă a aterizat în jurnalul meu.
Şi a rămas aici. Îl citeşte pagină cu pagină. Zilnic.

Aş vrea să o avertizez că acest lucru este periculos.
1. Dacă este bărbat, ar putea să-şi creeze senzaţia că sunt o femeie minunată, când, de fapt, sunt, lucru recent demonstrat, worthless.
2. Dacă nu este bărbat, s-ar putea să priceapă că o femeie nu trebuie să scrie istorie cu vaginul, ci cu sufletul.

Deci persoana se va dezamăgi, în ambele cazuri.

Îi recomand insistent ieşirea din jurnal, intrarea în baruri şi agăţarea ad hoc a disponibililor.

Au venit copiii, la admitere.

Frumoşi, tremurători ca frunzele, cu ochii sclipitori.

Cu emoţii care scutură magăoaia asta de clădire, din temelii.

Copiii au speranţe şi sunt vii.

Eu, moartă. Nu reuşesc să mă ridic.

Funcţionez pe stare de avarie şi le duc apă, şi le răspund la întrebări, şi le urez succes.

***
Am reuşit să smulg din ghearele victoriei, înfrângerea.
…Ţi-o datorez ţie, iubitul meu.

♣♥♦

Eu merg la Ikea ca la Disneyland. Să bântui, să mă bucur, să testez paturile, să păpăm în grup meniurile alea de veci. E fun.
…Recunosc, mai și cumpăr chestii cu care n-am ce face și port după mine prin magazin șarpele ăla de pluș, cu care vorbesc tot timpul.

Bref. Mi-a dat cineva noul catalog Ikea.
Răsfoindu-l, am remarcat un anunț, așezat cuminte lângă o lămpșoară de birou care se numea Fpglunglkăr, mă scuzați, nu am reținut exact.
Se preciza acolo că, dacă o achiziționezi, ajuți un copil  sărman din Africa, pentru că o veioză identică va ajunge la el.
Io, emotivă, mă bucurai.

Ia! Să văd specificațiile, ca să o cumpăr data aviatoare.
Și văd. Are beculețul cât unghia mea cea mică. …De la picior.
Funcționează cu baterii solare.
Lăsați-o la încărcat 12 ore, pentru a furniza 4 ore de lumină.

A-ha!

Deci copiii sărmani din Africa își vor pune lampa-n spate la-ncărcat când vor umbla, ziua întreagă, după apă, iar cum se întunecă, au, timp de patru ore, lumină de veghe…
…Căci nu poți face bastonașe, în miez de noapte, la scânteie de licurici.

… Mai bine le dădeau tractorașe de alea din lemn ecologic.
Ziua se jucau cu ele, iar noaptea, tractoraşele luminau.
…Din foc.

În ultimul timp, parcă sunt narcoleptică, sentimental.
…Până când, azi, m-a pleznit o revelație, direct peste lacrimi.
Soo… Zic să prestăm o injecție cu adrenalină, care să încuie momentele triste, în beci.

*
Vă fac dedicații.

Ete.

Pentru cei care vor să se miște puțin în fața oglinzii… PERFECT!

Pentru cei care vor doar să asculte ceva drăguț… SMILE & MAKE A WISH!

(Aș ruga fetițele să remarce maimuțica aia tatuată, din clip. Nush de ce, dar îmi vine să o pup pe moțul de la căciulă) 😉

*

Vă pup și pe voi pe moț, dragii mei. 🙂

***
P.S. (evideent!)
Scuze, da’ uitai de mine, și îmi dedic, așa:

CHENTACI DIS

AIS, AIS BEIBI

ARSH, ASHH, YEAH…

PLIZ SDEND AP

Ladies…

…I think it’s time to SWITCH ROLES.

♦ ♦ ♦

Guys…

…You can watch… and TRY AGAIN. 😉

Ai așezat-o la comentarii, nu pe mail. Așa că eu o mut aici.
E pentru mine.
Cea mai frumoasă poezie pe care mi-a scris-o cineva, vreodată.

Frumoasă. Și tăietură de lamă.

În țara unde plouă cu fluturi
tăcerea ascunde regretul,
ori că-l scrii, ori că-l fluieri,
nu-ți va ști nimeni secretul.

Ochii mari te opresc suspinând;
te aduni și te scuturi,
mulțumești și pleci prea curând
din țara unde plouă cu fluturi.

Sărumâna,
…

*
Așteaptă să mă vindec, și am să te caut.
O să-ți explic, deși deja ai înțeles.

*
Păstram un link, pentru cineva, dar ia-l tu și dă-l mai departe… –> Chiar dacă

*
Eu mai rămân puțin aici, jos, cu fruntea pe genunchi.

…Cufrunteapegenunchiipecarenuîimaiamdelaatâteatârâșuri.

– Ceea ce simt e atât de frumos, atât de frumos, atât de frumos… Dar și atât de chinuitor…
– Știu. E relația …aia…când ea e împărțită la doi…
– O iubesc atât de mult… Dacă aș putea să-mi dozez sentimentele… Când vreau, să simt, așa, muult, când nu, să simt mai puțin…
– Nu poți. Dar să știi că există oameni care fac asta, și le iese.
– Cum?
– Ignoră ceea ce simt, și proiectează tumultul pe altceva.
– Eu nu vreau așa, e atât de frumos să iubești…
– Așa e. Ai lumină. Știi că te bag în blog, da?
– De ce? 🙂
– Pentru că mai sunt și alții care simt ca tine, să se recunoască.