Jurnalul lui Manon.

Sunt online. Am descoperit melodia asta. Nu e rea deloc.

Despre ce vorbim azi?

Despre ce vreți voi să scriu?

O privesc aşa, cu pupila dilatată, căci e o prezenţă absolut dezagreabilă din toate punctele de vedere, ceea ce, pentru mine, este echivalent cu bezna minţii.

Face lista. Strânge oamenii. Va fi, undeva, în Bucureşti, marţea viitoare, o adunare politică. Iar oamenii de pe listă vor primi 50 de lei pentru a se aduna turmă şi pentru a striga la comandă: Huoo!  Jos! şi Sus!

Mă doare stomacul, de la silă. Mă uit la noaptea umanoidă care dă telefoane, cu febrilitate, în faţa mea, şi întreb alb: Ce partid?
Aud ca printr-o pânză de cort: Ce contează? Bani să iasă!

Da. Bani să iasă.
Da. Atunci tot ei să înlocuiască şi ceea ce, pe vremuri, era ridicat în slăvi – iar acum a devenit anacronic şi vetust: caracterul.

**
Privesc, cu pupila dilatată, la întunericul biped ce se agită în faţa mea. Îşi adună fraţii întru întunericeală.

Nu va căuta – căci nu va dori să afle – niciodată sensul cuvântului incoercibil.

L-am cunoscut la un eveniment pe care îl organizăm în UNATC special pentru candidați – “Uși Deschise”.

E un tip slab, cu ochi căprui, călduți. Aspirant, evident, la statutul de student la Arta Actorului.

Cititor al forumului UNATC și al Jurnalului meu.

L-am susținut, moral, așa cum fac cu toți candidații, și i-am spus și lui că nu am nevoie de mulțumiri, aș vrea doar atât: la rândul său  – să facă bine, altora. Dacă vei intra, aș vrea să îi ajuți pe cei mici, pe forumul UNATC. / “Daa!! De-abia aștept!”

A luat examenul de admitere.
Puteam să jur că nu va intra, deși omulețul mi-e simpatic.

Ne-am întâlnit azi, pe hol, să vorbim.

E vioi, extaziat, entuziast, încântat de primele zile ca student.
– Nona, Nona, am făcut, azi, un exercițiu interesant… Ca un fel de interviu. Ne-a filmat cu camera, și fiecare dintre noi a povestit despre viața proprie… A fost emoționant. Apoi ne-au întrebat cum vedem noi viața și cum ne vedem pe noi înșine peste zece ani.
– Și tu ce ai zis? Cum te vezi, peste zece ani?
– Păi… aproape toți au spus că ei se văd pe “scândură”, jucând… Eu am spus că mă văd făcând bine oamenilor, ajutându-i pe alții prin muncă de voluntariat…

…Moment în care viorile empatice din capul meu au încetat să cânte.

L-am privit drept în ochi, știind (fi-mi-ar antenele ale dracului să-mi fie!)… simțind ce-mi va răspunde:
– Frumos…Să-i ajuți pe alții… Pe alții, de exemplu, așa mici, ca tine?
– Da.
– Vrei să-mi dai o mână de ajutor, să moderezi forumul UNATC, să îi ajuți pe cei care au frici, așa cum ai avut și tu?
– Nu. Nu pot. Nu am timp. …Nici net.
– Felicitări, dragul meu. Nu vrei un loc pe Forum, dar ai câștigat unul – în Jurnal.

**

S-a mai pierdut un om, înainte de a intra în viață.

Să pun pariu că găsește net pentru a citi jurnalul? …Neah… N-am timp. E pierdut.

Ştiţi cum e noaptea, toamna asta, în romanticul Bucureşti? Îţi vine să faci pomul de iarnă şi să cânţi colinde. …De sub cele două pilote.

Ne-au luat și curentul, azi noapte. Aşa ne trebuie! Ce dracu stăm cu laptopurile pe piept în miez de noapte?

Ietete! Cum adică de ce stăm?

…Ca să ne încălzim băă, chitrele dracului, că o să daţi drumul la calorifere de-abia în miezul primăverii din vara următoare!

Cititorule cu IP-ul din titlu, stătuşi ceva în jurnalul meu, azi… Nu la răsfoire, ci la citire… Vreo 13 pagini, metodic, pe îndelete…

Am citit şi eu cu tine, pagină cu pagină… N-am mai făcut-o de mult, că doare când recitesc ceea ce am scris în ultimele 5 luni.

Voiam doar să te salut.

Te mai aştept, chiar dacă nu ne cunoaştem. Te mai aştept. …Să şi scrii.
Eşti de-al meu. Nu mă-ntreba de ce, căci habar n-am.

…Ştiu doar că te doare şi pe tine.

Bună, Maria.

Uite, acum, cand tu ma afurisești pe mess, eu scriu în jurnal.

E 6 octombrie.

Știi că nu pot pune aici ceea ce-mi scrii, căci jurnalul meu e citit și de minori.

Așa că, uite, nu râd deloc, decât în gând, și mă gândesc să…

…Maria, am ceva pentru tine, ascuns aici.

***

P.S. Pentru că nu te potolești, ia și asta!

***
Okeei, acum că am terminat cu sobrietatea, scot și eu limba la tine !  😉

***

P.S.2: (Te rog să înveți dansul respectiv până mâine)

Bună ziua.

Sunt Jurnalul lui Manon, şi scriu în locul ei, pentru că ea plânge.

Voiam să vă anunţ că, de la data de 1 octombrie 2010,  Manon a voastră este Director al Studioului de Teatru.

Acum şase ani, Manon a inventat forumul UNATC, pentru ca cei mici să nu se simtă singuri, şi să nu fie speriaţi la admitere. Candidaţii.
Şi iată că după cei şase ani, Manon va avea grijă şi de cei mari, care pleacă din UNATC. Absolvenţii.

Manon nu crede în funcţii.

Dar se bucură că a devenit, cu acte în regulă,

MAMA NONA.

Nimic.

Am trecut pe aici doar ca să pup frunțile ochilor cititori.

Atât.

Așa. Este ora 2:09. Lumea doarme.

Eu râd.

Cu lacrimi.

N-am râs așa, de veacuri.

Trebuie să vedeți frăția umbrelei

…Las aici ceva, pentru cineva… care are nevoie…

Don’t let nobody take you down, brother!