Sunt un spirit caustic şi amendez, de regulă, orice figurant care, deşi e timid fleaşcă, afişează o dezinvoltură penibilă…Cum e cazul de azi dimineaţa, când figurantul în cauză s-a nimerit să fiu eu.|
Mi-au pus ăştia salariul pe card. Mi-a sărit inima din loc de frică, doamne, cum bag io cardu în maşina aia, pe ce butoane apăs, io nu vreau card, în fine, frici şi spaime…
… După ce am ocolit cu grijă bancomatele vreo lună, de groază, m-am apropiat de un nene, într-o zi, şi l-am rugat să mă înveţe procesul…
Toate atacurile mele de panică, ce se manifestau, de regulă, noaptea, s-au dovedit nefondate. E simplu. Simplu ca bună ziua.
… Însă, de aici, saltul.
Azi dimineaţa, cu o uşoară emoţie, am scos nişte rămăşiţe de bani. Însă procesul merita filmat. Să fi văzut poziţie a corpului, relaxată, să fi văzut cum tastam, sigură pe mine şi uşor fudulă, butoanele…Ba, la urmă, sub privirea timida şi cercetătoare a tânărului care aştepta la rând, am scos chitanţa într-un fel profesionist, de parcă m-a născut mama cu mâna pe enter…
… M-am depărtat, râzând în sinea mea de imaginea preocupată şi “profesionistă” cu care am scos nişte bani…Şi mă întreb dacă aia din spatele meu au râs şi ei în sinea lor…
…Ca eu, dacă eram în locul lor, mă căcăm pe mine de râs.
Figuranţii din timiditate vor face deliciul publicului, cât o fi lumea, lume.
