Eu, alegătorul, văd, că mi se băgă în ochi.
admin on November 24, 2004 in Politica cea curbă 1 Comment » Ca orice utilizator de metrou, remarc că, în ultima perioadă, pot să fac economie la cafea, dimineaţa. Indiferent cât de somnolentă sunt, la intrarea pe peron, şi de-a lungul lui, există ceva care mă trezeşte brusc, ba chiar mă aruncă într-o mică teroare zilnic, de două ori.
Aşa că, nu numai că mă înviorează terifiant dimineaţa, dar mă şi frăgezeşte să nu mai dorm seara.
Acest ceva se numeşte Năstase. Năstase, mare, pe postere. Năstase, cu o privire de şarpe, care se ţine cu ochiul după tine până treci de el. Ca să te prindă din nou în figură, la următorul panou. Care te urmăreşte când urci scara rulantă. Care te pândeşte când cobori. Care te fixează când aştepţi metroul, pentru a te înhăţa la următoarea staţie.
…Şi, nu ştiu de unde îmi vine, mie, femeie serioasă, când trec pe lângă mutra lui, instinctiv, să îi arăt degetul ăla.
Ieri coborâm pâş – pâş pe scară, să nu mai dau ochii cu el… Când mă trezesc faţă în faţă cu vreo opt liceeni zglobii, care împărţeau oamenilor…pe Năstase. Lăbărţat pe un caiet. La pungă. Cu pliante şi fluturaşi.
… Mâine iau tramvaiul, şi de restul merg pe jos. Nu de alta, dar am pus ochii pe un marker negru, acasă, şi mă mănâncă mâna să îl iau cu mine, în buzunar, ca armă de protecţie… Cum se uită năstasele la mine, cum îi fac, dintr-un condei, mustaţă şi dinţi draculici…
…Au pus afişele alea să ne zgândăre? Ne-au zgândărit, fir-ai ei ai dracului de hoţi!
