Nu am structură de aventurieră, dar am comis-o, azi noapte, big time, îmi vine să intru în pământ de rușine…
Câteodată corpul te ia pe dinainte…mai ales după, fra-tee, aproape un an de singurătate… (shush, amețito, asta nu e justificare valabilă)
Nici nu-l cunosc bine pe omul ăsta…E, da, celebru, îi pun aici inițialele, CTP, ca să fiu și sinceră, ca să păstrez și cvasi-secretul…
Ne-am întâlnit, întâmplător, în școală, de câteva ori, el, ce faci, puiule, eu, mă știți, cu îmbrățișatul și creatul de dependență… M-a pus dracu să-i așez o insignă în piept și să îi văd ochii ăia tulburi…E și mai bătrân decât mine…
Cum dracu de a ajuns în patul meu, fără curtea de rigoare de un an de zile, cum de am trecut eu peste faptul că sunt îndrăgostită de altcineva…e un mister pe care nu am cum să mi-l explic, eu, aia, femeia unui singur bărbat, eu, aia, care se dă analitică…
Bref: S-a întâmplat.
Nasol. Fără comunicare, cu senzații puternice dar și cu semne de întrebare și ochi pe pereți…
…Cu sentimentul că înșel, pe cine să înșeli, cretino????
În timp ce se comiteau evenimentele, mă răscolea atât de mult tot amalgamul ăsta de senzații stranii, încât mi-a explodat inima în piept, bătându-mi clopot.
Evit strategic, de azi dimineață, toate oglinzile din casă…
…Bine, înțeleg, tensiuni, frustrări, subconștient, freud, jung, yang…dar de ce tocmai CTP-ul? Nu putea și el să fie Banderas?
…Și în somn mă oropsești, Doamne?! 🙁
