Aş întinde vârful piciorului şi i-aş pune o piedică, în speranţa că dezechilibrarea fizică îi va activa un circuit de trei neuroni, cu care să am şi eu o conversaţie logică.

Asta gândeam aseară, în timp ce evitam să calc râmele care împânzeau asfaltul.
Săracele fiinţe, arată dezgustător.
Îmi e groază de ele, deşi sunt inofensive.

Am acelaşi sentiment faţă de râmele umane. Târâtorii oportunişti, fuduli, puturoşi, incompetenţi, mediocri şi cârtitori.
Yuk!
Lor le-aş pune piedică. …Tot ca să nu-i calc.

:-(

on May 5, 2011 in Oglinda | 5 Comments »

Al cui o fi cerul ăsta îmbufnat? Al meu nu e.

(Şi pe la voi plouă?)

… că şi el, pe mine. 😉

Comunicare tacită
Mostră (dă click pe poză şi uită-te la ore):

.

.

.

.

Da. Cam aşa. De asta şi scriu, uneori, deşi n-aş prea vrea…
Pentru că sunt oameni care vin aici. Şi revin. Zilnic. De câteva ori pe zi/noapte.

Vă mulţumesc. Şi vă iubesc. 🙂

Autobuzul este plin.
Cele două femei vorbesc tare.
Aşa că noi – restul familiei de sardine – ascultăm cuminţi dialogul.

– Ce face Luca?
– Ne-am despărţit…
– IAR?
– Da.
– Eh… O să vă împăcaţi.
– Nu cred.
– Aşa ai zis şi luna trecută. Îl iubeşti?
– Nu-l mai vreau.
– Ei, nu-l vrei… Şi? Acum ce faci?
Îl aştept să mă caute ca să-i dau flit.

Huh! Clasic.

… Îl vrea. 😉

Găselniță Facebook: Pagina-Altar. …Pe persoană fizică.

Ia să vedem.
Tu ești celebru. Zic, la întâmplare, un nume: Dinescu.

Așa. Și secretara Tudorița (să-i spunem generic) îți face o pagină pe feisbuc și lasă ușa deschisă, căci la Privacy Settings a selectat Everyone.
Tu ești ocupat cu moșia și cu emisiunile sincere, pentru săraci, așa că Pagina-Altar e updatată de secretară, cu toate numai cu lucrurile frumoase.

Poporul vine smerit sau vioi și-ți depune pe zid wall ofrande-vocabule, gen “ești genial, maestre” “te invit la un vin”  sau “toată stima, pe când o revoluție?“.

Nu răspunde, evident, nici dracu, la mesaje.

Tudorița are și ea o viață personală și propria-i pagină de socializare.
Aici se limitează la contabilizarea acelora care se-nghesuie pe lista de Friends și șterge înjurăturile, oftând.

Mi-o și imaginez, ticluind un SMS…
Deci domnul Mircea…Vă rog neapărat să scoatem poza aia în care strângeți la piept măgarul, că nu mai pot sta noapte de noapte la șters comentarii gen “Vă seamănă leit!”, “Frumoasă familie!sau “ȘI asinul este de vânzare?”…

*
Mda.
Sfântul Facebook și Pagina Altar.

…Sau cum să tămâiezi fără a primi răspuns de la cel CINSTIT (am zis la întâmplare, că n-am un nume la îndemână.)

1. Pentru cititorul prieten

A-ha! Azi e ziua muncitori din toate țările, uniți-vă-n distracții!

Deci vă urez un Happy Unu Mai! … Și mai ȘI decât ăla de anul trecut!

Vă rog respectuos să nu lăsați gunoaie la locul faptei.
Ah, și să aveți grijă la căpușele de pădure, e sezonul lor. Le puteți evita așezându-le pe parbriz un pahar de plastic și rugându-le să dea maneaua mai încet, că doarme copilul.
…Pădurea e a tuturor, zic.

*

2. Pentru mine

Șezi!
Când durerile seacă iar lacrimile s-au evaporat, singurătatea se cristalizează și-ți devine scut de apărare.
Se fisurează, în timp, iar cioburile apasă pe suflet, a nevoie. De zâmbet cu ochi rotunzi și de îmbrățișare care taie respirația.
Nu te panica.
Ridică-te!
Nu cere nimic, oferă.
Zece oameni. Opt îți vor răspunde la zâmbet. Pe ceilalți doi, îmbrățișează-i tu.
Nu azi. Ziua de 1 mai – tu o sărbătorești pe 2.
Șezi!

cam așa…

on April 30, 2011 in Oglinda | 5 Comments »

.

.

Corect. 😉

Stau în pragul magazinului, că înăuntru e saună.

Clientul de dinaintea mea este un domn în vârstă, îmbrăcat decent, cu faţă de administrator de bloc. Are vocea aspră şi fermă.
Daţi-mi o sticlă de bere. Nu de la frigider. Mie îmi place caldă.

Ia sticla de un litru şi încearcă să o înghesuie în pantalonul de la costum. Plăteşte.

Dragule, îi zic vânzătorului, eu vreau două pachete de kent unu. Te rog să nu fie cu poze de cancer. Dă-mi cu impotenţă.

Clientul cu berea se întoarce spre mine, şi mă sfredeleşte cu privirea. Acum seamănă cu un profesor de istorie.
– E cu “n” sau cu “m”?
– Întotdeauna cu “m”.

– Depinde… Zice el, filosofic… Şi se îndepărtează, cu berea în buzunar.

Oftez.
…O fi depemdent de berea aia?

bufnilă

on April 29, 2011 in Oglinda | 2 Comments »

Mai mor, mai înviez, că tot e sezonul…

Azi am venit târâș la școală, eram furioasă pe ziua de ieri. Nu comentez, că, vorba Darei, mă cenzurez, de la o vreme. …Strașnic.

Cu nervii la pachet, făceam slalomuri printre copii, să le zâmbesc, să încerc, măcar, să par zglobie – că dacă tu ai ochi de mort, cum să primești lumină înapoi? E, și de la atâta încercare, ajunsei să mă bucur de-a binelea. Io-s repede bucurătoare. 🙂

Nenea ăla, filosofu’ bătrâior, mă simpatizează.
Deci am luat căștile băiatului de la camera de filmat, și, fudulându-mă, zic în microfon, șugubeață- să m-audă nenea care era în altă locație: Ce faci, tati?
– Bine, tati,
îmi răspunde el.
Am vrut să-ți zic doar că te pup. Te pup.
– Stai, nu pot vorbi, că am treabă.
Instantaneu mi-a tăiat zâmbetul, din rădăcină.

Zece minute mai târziu, ne-am întâlnit prin zonă.

– Nona, unde e Rodica?
– Nu știu!
– Îmi scăpă printre dinți tot snopul de nervi pe care i-am adunat de ieri, de mă și mirai singură.
– Ești supărată pe mine?
– Normal că sunt!
Toți sunteți o apă și-un pământ, și vă mirați că femeile preferă dracului să îmbătrânească singure! Când suntem scumpe și jucăușe,  ferit-a sfântul să ne răspundeți frumos și cald, “Te pup!” sau “Mulțumesc.” …Noo…
În loc de un singur cuvânt drăguț, preferați să înșirați o frază lungă și tâmpită, de ne secați la inimă!

…Mi-a ieșit așa, puf!

Omul a rămas smirna.

OoKeei… (mă consolez eu preventiv, cu teamă să nu mă supăr)… Cred că am avut dreptate, în principiu.
Dar, gizăs, nu pot să nu remarc faptul că dacă vreau să dau lecții, e bine s-o fac cu bărbații care au viața înainte, nu înapoi.

… Sunt în sezonul de reproș mocnit.

Ar cam fi cazul să sting lumina pe tot anul trecut…  That’s the way.


scântei

on April 26, 2011 in Oglinda | 11 Comments »

Mi-e dor de toţi oamenii de care mi-a fost dor vreodată.

…Deci m-am dat dracului. Înseamnă că mă trezesc din amorţeală.
Nasol.
De-abia îmi deprinsesem inima să meargă pe străzi cu ochii închişi.