Jurnalul lui Manon.

Apărută în presă sub diverse titluri- care mai de care mai spirtoase, declaraţia preşedintelui (uite-aşa mi se umfla inima când spun “preşedinte”) mi se pare, dincolo de implicările şi şi interpretările adiacente, un lucru de bun simţ, şi o dovadă de respect la adresa alegătorilor.
Faptul că preşedintele ţării spune că a coabita cu PUR este imoral, mi se pare perfect susţinut de către chiar acţiunile acestui purtid-televiziune făcut cu fonduri furate, şi conduse de un hoţoman viclean şi lipsit de caracter.

Nu cred că vom uita campania antenei 1 împotriva psd-ului, când, spre satisfacţia noastră erau scoase la lumina dosarele baronilor locali. Nu putem uita asta, nu pentru că a fost din cale afară de justiţiara, ci pentru că, la un semn, aceeaşi televiziune, a cotit-o absolut la polul opus, ridicând osanale aceluiaşi pesede pe care îl înfierase deunăzi.
Asta ne-a rămas: greaţa absolută şi mirarea că, pe faţa, sub ochii noştri, în numele clasicului şantaj, pur s-a aliat cu pesedeul, şi, de atunci, nu au mai existat corupţi de pus pe cruce, la televizor, şi nici baroni de tras în ţeapă.
Gabriela strâmbeanu-ştirea, sub ochii noştri, s-a transformat, dintr-o jurnalistă cu defecte de dicţie, într-o pupincuristă cu defecte de coloana vertebrală.
Ca şi cum asta nu ar fi tot, acelaşi pur, condus de acelaşi greţos viezure, a fugit că şobolanul, când s-a aflat că Băsescu a câştigat. S-a repliat apoi, torcând uşor pe lângă pesede… Astfel, ceea ce era trâmbiţat ca fiind o luptă cu corupţia, pentru adevăr şi interes naţional, s-a transformat, penibil, într-o sambă dansata la beţie, unde participanţii dau din buric în faţa oaspeţilor, sărutând mâini la întâmplare şi strigând, în loc de urări, “muie”.
Te miri, atunci, cu degetul în tâmplă, ca Băsescu e ruşinat că stă la masa guvernării cu kurva? Şi te mai miri că are curajul de a înfiera jegul?
Traian Băsescu e pe gustul meu, că mi s-a acrit de loaze vândute şi labile, de retorici corupţi şi de păturici precum Voiculescu! Parol!

Uitându-mă la ştiri, aşa, niznai, să mai văd cum se fură alegerile şi în altă parte, am observat un lucru care, cu siguranţă, a încreţit pielea mai multor romani care se pregătesc de vot: în Ucraina, a naibii coincidenţă, cele două tabere politice au culorile identice cu cele din România mea. Astfel, cei care au câştigat pe sub mână, se fălesc cu alb-albastrul pesedeilor autohtoni, pe când ceilalţi, opozanţii manifestanţi, poartă… oranj… Băi, să fie…Cum s-au potrivit ele, culorile… şi hoţii…

Mă gândesc, aşa, retoric, că dacă pesedeii fură şi la noi alegerile, cine dracu iese în stradă?…
Io aş ieşi, şi mai sunt câţiva nebuni care au scăpat la revoluţie… dar dacă îi cheamă bunica iliescu pe mineri, nu ne zburătăcim toţi, ca şobolanii?

 Ca orice utilizator de metrou, remarc că, în ultima perioadă, pot să fac economie la cafea, dimineaţa. Indiferent cât de somnolentă sunt, la intrarea pe peron, şi de-a lungul lui, există ceva care mă trezeşte brusc, ba chiar mă aruncă într-o mică teroare zilnic, de două ori.
Aşa că, nu numai că mă înviorează terifiant dimineaţa, dar mă şi frăgezeşte să nu mai dorm seara.
Acest ceva se numeşte Năstase. Năstase, mare, pe postere. Năstase, cu o privire de şarpe, care se ţine cu ochiul după tine până treci de el. Ca să te prindă din nou în figură, la următorul panou. Care te urmăreşte când urci scara rulantă. Care te pândeşte când cobori. Care te fixează când aştepţi metroul, pentru a te înhăţa la următoarea staţie.
…Şi, nu ştiu de unde îmi vine, mie, femeie serioasă, când trec pe lângă mutra lui, instinctiv, să îi arăt degetul ăla.

Ieri coborâm pâş – pâş pe scară, să nu mai dau ochii cu el… Când mă trezesc faţă în faţă cu vreo opt liceeni zglobii, care împărţeau oamenilor…pe Năstase. Lăbărţat pe un caiet. La pungă. Cu pliante şi fluturaşi.
… Mâine iau tramvaiul, şi de restul merg pe jos. Nu de alta, dar am pus ochii pe un marker negru, acasă, şi mă mănâncă mâna să îl iau cu mine, în buzunar, ca armă de protecţie… Cum se uită năstasele la mine, cum îi fac, dintr-un condei, mustaţă şi dinţi draculici…

…Au pus afişele alea să ne zgândăre? Ne-au zgândărit, fir-ai ei ai dracului de hoţi!

Am văzut aseară, la naşul Moraru o emisiune cu doi tipi şi o raduleasca frumoasă coz şi încă plinuţă.
M-am plictisit.
După câteva butonări, tot acolo, la naşul, era o adunare interesantă. Drept urmare, m-am lăţit în pat şi am ciulit urechea. Era Ponta- acest Uriah Heep al lui năstase, ce încerca un mic joc pe gleznele doamnei Muscă, era doamna Muscă- aceasta susţinătoare de nevoie a lui Băsescu, sclipitor de inteligentă, şi era Pruteanu- un fel de umbră, exponent al V.C.- Ului Tudor, cu capul între umeri şi cu ciocul mic.
Am urmărit o expunere a doamnei Muscă, o încercare de tragere cu praştia a bietului Ponta, şi două-trei bâlbe ale domnului Pruteanu.
După care am schimbat canalul, mulţumită.
Băsescu să fie!

Stimate domnule viitor preşedinte Năstase,
Vă scriu această scrisoare, pentru a vă asigura de tot sprijinul meu. Sunt oameni răi care va defaimează, care va caută de ouă, care râd de dumneavoastră, zicându-vă bombonel, sunt alţi oameni care spun că ei mor de foame şi pe dumneavoastră va gâdila în kur de durerea lor.
Ei bine, eu sunt exemplul viu că nu se moare de foame. Am terminat o facultate de artă, şefa de promoţie (am luat şi premiu, la examenul de licenţa). Fiind o perioadă de strâmtorare în ceea ce priveşte locul de muncă (am înţeles că o mai dureze maxim 20 de ani), am muncit, de atunci, din ’96, până acum. Pe rupte. Şi pe lângă un teatru, unde nu mă angajau pentru ca să nu iau pâinea de la gura celor care trebuiau pensionaţi de mult, şi la alte două firme, pe computer şi la telefon- cu clienţii. De dimineaţa până seara – cu pauză când aveam spectacol, că mă înţelegeau injinerii de la firma că sunt artist.
De fiecare dată când am vrut să îmi iau casa, nu am avut noroc, deoarece eu nu aveam carte de muncă nicăieri la cele două firme unde activăm la negru, şi nici salariu mare. Aşadar am stat mereu în gazdă, ceea ce este bine, că am acoperiş. Am reuşit, de fiecare dată, să plătesc chiria, chiar dacă mi se măreşte din patru în patru luni, pe motivul de necombătut dacă nu-ţi convine, pleacă.
Am avut ce mânca, deoarece nu te ştie nimeni dacă ai frigider şi ce ţii în el, margarina, roşii etc.
Facturile, care vin în fiecare lună, regulat, sunt şi ele la zi. (Lumina o mai plătesc la două luni, în rest nu am probleme).
Pantofi am, aia de acum şase ani, le-am pus nişte pingele de nici nu se văd când urc scările la metrou.
Nu ies la restaurante, sucuri, cafele, mai bine îmi plătesc, lunar, cablul… Oamenii zic că sunt nefiresc de retrasă din societate – faţa de firea mea voioasa de la birou, că nu ies nicăieri, însă eu încerc să mă chivernisesc pentru a evita situaţia murire de foame, de care vorbeam la început.
O singură rugăminte aş avea la dumneavoastră: vă rog, dacă se poate, să nu desfiinţaţi magazinele second hand, ca de acolo mă îmbrac… Îmi aleg haine excentrice, ca să zică lumea că sunt aiurită, nu săraca…

… Aşadar, domnule viitor preşedinte Năstase, vă asigur de totalul meu sprijin. Aştept doar să ajungeţi la mâna mea.

Pentru conformitate,
Eu, el, noi, aproape toţi artiştii nevedete care nu fac compromisuri.

De când am căzut, săptămâna trecută, pleaşca, în noroi, pe o ploaie torenţială, în Mamaia, mi-au venit gândurile la cap.
…Ni s-a schimbat clima. Nu mai avem sfintele anotimpuri.

Aseară, mă uitam la televizor, sărind din post în post; furtuna, taifun, uragan, dezastre, inundaţii, zăpada, secetă… Aud, în fiecare zi, de flota lui băsescu, de preşedinţia lui năstase, de bâlbele lui bush. Nu aud pe nimeni trăgând semnale de alarmă în privinţa schimbării dramatice a climei. Nu văd îngrijorări duse mai departe de vârful interesului direct şi personal, nu văd temeri pentru nepoţii noştri, care vor prinde cu succes glaciaţiunea, nu văd atenţionări asupra poluării… Văd doar o luptă pentru putere. E an electoral.
… Deci, să ne lăsăm duşi de val. Cu case, cu speranţe, cu tot. Prioritar este spectacolul în care năstase îi ciufuleşte veveriţa lui băsescu. Şi o face atât de temeinic, încât uităm că se apropie sfârşitul omenirii, prin sfârşirea omeniei.
Care a răzvrătit, iată, şi clima.

 Sufocată (parcă din ce în ce mai mult în ultimul timp) de mizeriile psd, de obrăznicia lui năstase, de tifla lui ponta, de colcăiala mincinoasă care îmi aminteşte dureros de perioada ceauşistă, am găsit un loc în care mai respir, în care, cu ochii umezi de ciudă şi neputinţă citesc lucruri care îmi confirmă convingerile şi văd, în acelaşi timp, oameni care stau pe baricade cu pixul în mână…şi, doamne, ce n-aş da să fiu în barca lor, să simt că prin harul scrisului mă purific înfierând infecţia!

Bravo Academia Caţavencu, bravo Aspirina Săracului! 

Laudele mele sunt de prisos, căci patetismul nu mă ajută în exprimare, ci mă aruncă într-o bleagă admiraţie… 

Duminică merg la vot căci, printr-o conjunctură nesperată, am, începând chiar de… duminică, buletin de Bucureşti!
… Asta e primul pas pe care îl fac, de la revoluţie încoace, responsabil, cu hotărârea că nu voi mai vota putreziciunea atotstăpânitoare.

E incredibil ce caracatiţa uriaşă este aceasta mafie care se numeşte psd.
Nu avem nici o şansă de schimbare a regimului. PSD e un stat în stat.

Mă tot întreb: când îi vor prinde pe hoţii cei mari, le vor lua şi averile, sau nu?

… Plec şi eu, normal, spălată, parfumată, machiată, de acasă… Iau metroul, că e sigur şi rapid. Ies din metrou. Transpirată, asfixiata, şifonată, cu rimelul-cearcan.
…În clipe ca asta, îmi vine să fug. Peste graniţă. Cu ouăle lui năstase, trofeu, în băţ. Popor de perdanţi mămăligari. Înghiţim tot ce se numeşte kkt şi scumpire, umilinţă şi demagogie.
**
Merg pe stradă, cu maşina (altora). Dăm din groapă în groapă. De ani buni sunt gropile astea… Nimeni nu iese cu bujia în stradă, la protest, nici un şofer. Toţi oftează filosofic şi dau în gropi, în continuare…