Jurnalul lui Manon.

Deci omul pute.

Spuneți-mi și mie de cât timp nu ați mai întâlnit pe cineva… care să pută îngrozitor… Parcă s-au rărit sconcșii, de câțiva ani încoace…

Această ființă… E ceva… infernal…
Când individul intră în sala enormă, infestează aerul – care devine brusc materie pestilentă. Hainele alea sunt infecte. Corpul, nespălat din timpuri care depășesc trei săptămâni.

E și obraznic (firește!). Cu obrăznicia am rezolvat-o. L-am băgat în ședință, am respirat cu economie și i-am explicat că el se află în pontajul meu punct, nu eu într-al lui.

Dar pute. În așa hal încât aș porni alarma de incendiu ca să îmi focalizez simțurile în altă direcție.

Trăiesc un paradox maxim, în care o să vă recunoașteți și voi: ni se întâmplă, în viață, să fim noi rușinați, în locul altora. Să ne fie jenă să le spunem adevăruri, pentru că, tot nouă, ne este teamă să nu rănim…

AȘADAR…Mi-e absolut imposibil să deschid gura și să îi spun infectului să se spele.

Sunt absolut depășită de situație… Ce să-i spun? Cum? Cum să formulez?

*

Late edit:
Comentariile sunt, evident, hohotitoare…
Vă adorez!

1. film cu fata nebuna si verde. Fata nebună și verde mi-este prietenă. Nu mai face filmele alea, dar le poți revedea. O găsești în lista mea de prieteni, aici, în jurnal. Alice. 😉

2. turnul babel. Da. Oamenii, de vreo câteva luni, caută obsesiv, pe net, Turnul Babel.
Mă întreb: Îl caută ca să se refugieze în el?

3. sex futai la penisiunea ursul. Deci da. Am înțeles că primele două cuvinte reprezintă etape diferite ale aceleiași acțiuni de copulare.
Însă am o problemă cu penisiunea ursul… E un bordel sau un apropo legat de niscai dimensiuni?

4. consolă ridendo. Consolă… ridendo… O fi, nu știu. Dar dacă tot veniși la mine în jurnal m-aș risca să îți propun alternative ieftine: gaz ilariant ai încercat? Gâdilatul în talpă? …Privitul în jur?

5. vreau sa cumpar noni. Iii… Ce drăguț… De cumpărat e simplu, mai greu e să ai grijă de ei. Sunt zburdalnici și gălăgioși. Fornăie uneori, noaptea, și vorbesc în somn. O să te îngrași, căci nu te scot la plimbare, se dau pe parchet cu piciorușele – ca pe ghețuș, și le ajunge atâta distracție.
Uneori se lasă tăcere grea în casă, și o să te sperii, o să crezi că sunt bolnăviori. Nu sunt, le hibernează, periodic, suflețelul. Vor atenție, să-i vezi când se bucură… huh…sunt taaare obositori…
E complicat.
Eu zic să îți cumperi, mai bine, un cățel. E adevărat, costă mai mult, însă îl poți ignora lejer când vii acasă, și poți să te faci că nu observi când își strecoară căpșorul sub mâna ta, ca să-l mângâi. Dar partea cea mai bună e că nu vei știi niciodată ce gândește când are coada între picioare.