Jurnalul lui Manon.

Arăt ca un cuișor și aș schimba meniul puțin, alternând fumatul cu ceva dulce. Aș savura cornulețe cu gem, deși conțin alergeni.
Urticaria mă va ucide la mult timp după ce mă vor fi omorât țigările.

Pe raftul magazinului sunt aliniate pungile verzi cu cornulețe, se numesc, sugestiv, Sânziene…
… Probabil conțin osânziană de porc.
În fața lor, alte pungi, roșii, tot Sânziene, Pachet economic.

Punga verde costă 5 lei.
Punga roșie, 4,5. …Hmm…

…Mă uit la gramaj: punga verde are 400 de grame, punga roșie… 250 g. …WTF?

A-ha.

Ce șpil bun!
Pachetul, economic, prețul – de mână largă.
…Or conține trufe?

***
Ahhh…

Ce înseamnă, de fapt, să iubești?

Înseamnă să recunoști în cel din fața ta fragmente din universul ființei tale.
Cu cât ele sunt mai mari, cu atât mai mult durează sentimentul.

De aceea iubirea este egoistă.

Când cel pe care îl iubești pleacă, suferi, căci nu înțelegi elementarul:  te părăsește pentru că a văzut, în tine, doar  un prea mic fragment din universul său.

El numește asta dezamăgire, tu o numești miopie.

Mi-a spus cineva, odată: Tu spui oamenilor te iubesc așa cum ai scuipa semințe.
Fals și ofensator. Spun te iubesc așa cum respir. E vorba de structura mea, ca om: extrovertit și nemizantrop.
Mâncatul de semințe înseamnă doar poftă și omorâre de timp.
…Iar eu când  îmi omor timpul cu semințe scuip doar cojile.

Sufăr din cauza lui! …Ah, mă face să fiu nefericită…
Fals. Nu suferi din cauza lui, ci dintr-a ta. Dublu. 1. Pentru că l-ai ales. 2. Pentru că, alegându-l pe el, potențezi nefericirea care exista deja în tine.

Nu îți mai cere iertare niciodată!!, mi-a spus, odată, un om căruia, greșindu-i, i-am cerut scuze.
Am rămas înmărmurită.
E greu să admiți/recunoști că greșești.
E și mai greu să îți ceri scuze.
Este un exercițiu dureros al sincerității, e momentul în care îți calci orgoliul cel stupid în picioare.
Plus că.
Îți trebuie și curaj ca să pronunți iartă-mă, căci ți-e frică de reacția celui pe care l-ai rănit.

Când cineva își cere scuze de la mine, îmi vine să cobor în genunchi și să îi mulțumesc.
Și chiar o fac.

De când am scos jurnalul pe net, m-au abordat mulți oameni care nu m-au văzut niciodată.
Ei nu-mi cunosc prezența fizică; nu știu cum zâmbesc eu când am ochii în lacrimi, cum ironizez eu când iubesc, cum îmbrățișez când alin dureri.

Ei, bine, unii dintre aceștia, sub pretextul comunicării și acoperindu-mă obsesiv cu frăgezeli gen doamne, cum scrii și ce persoană minunată ești, n-au încetat o clipă să caute pretexte pentru a-și dovedi că, de fapt, eu sunt un om infect… numărându-mi vorbele… insultându-mă… ignorându-mă…

Le sugerez să ia un elastic în mână și să tra-a-agă de el până când se rupe.
Apoi să îl înjure pentru că ciupește.

…Dar să facă acest lucru departe de jurnalul meu.

***

Căci

I’M BACK!